Ungaria ar putea extinde gardul de la frontiera cu România, pentru a împiedica sosirea imigranţilor

ungaria-222Frontiera dintre Ungaria şi România ar putea fi închisă, dacă va fi necesar, pe un segment cuprins între graniţa comună cu Serbia şi oraşul Mezohegyes, situat în sud-estul teritoriului ungar, în apropierea graniţei române, a declarat joi un oficial ungar, citat de MTI.Există pericolul ca imigranţii să apară la frontiera româno-ungară, a declarat Janos Lazar, şeful Biroului guvernamental, în cadrul unui forum public desfăşurat la Mako, în sudul Ungariei.Armata ungară are o forţă semnificativă staţionată în Hodmezovasarhely, unde au sosit de asemenea unităţi cehe şi slovace. Dacă va fi necesar, acestea pot construi un gard la frontieră într-un timp scurt, a precizat Lazar.Oficialul a subliniat că Guvernul ungar va împiedica sosirea imigranţilor clandestini în zona Mako.Autorităţile ungare şi-au anunţat în septembrie intenţia de a construi un gard metalic pe un segment de 70 de kilometri al frontierei cu România, în contextul în care imigranţii s-ar putea infiltra pe la capătul barierei construite la graniţa ungaro-sârbă.Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara la 15 septembrie că „gardul ar urma să înceapă de la punctul frontierei dintre Ungaria/Serbia/România şi să continue pe o distanţă rezonabilă dacă presiunea migraţiei se mută spre România”.Gardul construit de Ungaria de-a lungul graniţei sârbe se termină în zona localităţii ungare Kübekháza, situată la frontiera cu România şi cu Serbia.Oficialul ungar a precizat că Budapesta a informat deja Ministerul român de Externe despre planul de extindere a gardului metalic pe o distanţă de câţiva kilometri, dincolo de Râul Mureş, de-a lungul frontierei cu România.