Aproximativ 80.000 de persoane au fost vaccinate în primele două săptămâni de la demararea campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății împotriva gripei de sezon, informează un comunicat al MS transmis joi AGERPRES. Potrivit sursei citate, pentru sezonul 2015 — 2016, Ministerul Sănătății a achiziționat 500.000 de doze de vaccin gripal pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. „Avem deja 300.000 de doze distribuite la nivelul direcțiilor de sănătate publică pentru derularea campaniei, urmând ca de săptămâna viitoare să fie distribuite și celelalte 200.000 de doze. Anul trecut, Ministerul Sănătății a încheiat un acord cadru pe timp de 2 ani pentru 3 milioane de doze de vaccin, astfel încât, în funcție de receptivitatea populației și a cadrelor medicale, ne-am asigurat că vom putea suplimenta cantitățile de vaccin și peste cele 500.000 de doze”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, citat în comunicat. Campania de vaccinare a MS se derulează prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu pături. ”Sunt vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, adică persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, gravide, conform strategiei MS și recomandărilor OMS și ECDC”, precizează comunicatul. Ministerul Sănătății reamintește că vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, măsurile de igienă personală, alimentația bazată pe legume și fructe, odihna și mișcarea sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și, în special, prin gripă. Medicația antigripală (antivirală) existentă în stoc la fiecare secție/ spital de boli infecțioase se administrează la indicația medicului, în cazurile grave sau în prezența bolii la persoane cu factor de risc cu complicații, indiferent de rezultatul de laborator pentru gripă. Datele preliminarii ale unui studiu realizat pentru sezonul 2013 — 2014 de INSP, în colaborare cu experții Biroului OMS pentru Europa, arată că, în România, costurile consultațiilor la medicii de familie și ale spitalizărilor pentru gripă, pentru afecțiunile clinice compatibile cu gripa (ILI), pentru infecțiile acute respiratorii (ARI) și infecțiile respiratorii acute severe (SARI) au depășit 2,4 milioane de euro.