VAI DE MAMA LOR

Adi Cristi

Să participi la o ședință a Consiliului Local al Municipiului Iași este un veritabil spectacol, fără ca acesta să poată fi decontat în Marele Proiect a anului 2021, ”Capitala Europeană a Culturii”, proiect în care Iașul și-a pus marile speranțe de a-i fi recunoscută această valență istorică.

Puterea și Opoziția și în C.L. și-a păstrat regula votului pentru versus votului împotrivă, indiferent de proiectul de hotărâre aflat în discuție, indiferent de ceea ce este spus votului. Mai sunt și situații trans-partinice, în care interesul comunității prevalează, mai sunt și obligații impuse de nevoia consensului politic, sub forma condițiilor sine qua non a unor proiecte majore, cum este cel numit mai sus.

Cel mai ridicol spectacol este atunci când constați că din 27 de consilieri locali doar doi joacă rolul lui Gică Contra (de fapt unul e Gică Contra și celălalt e Gicuța Contra). Dacă partea masculină a opoziției stă veșnic cu mâna ridicată, sub formă de catarg (pe care nu mai flutură nimic), ce-i sugerează președintelui de ședință că are omul neliniștit ceva de spus, înainte ca acesta să-și termine de citit punctul supus dezbaterii, partea feminină a opoziției face toți banii acestui ridicol și de plâns spectacol, evident pe banii contribuabilului. Domnița aceasta, căreia rolul Gicuței Contra i se potrivește ca o pereche nouă de gene false, nu ezită să și recunoască faptul că ea, pentru anumite proiecte, votează împotrivă, chiar dacă acestea reprezintă de fapt nevoia stringentă a cetățeanului, care are nevoie de o sumă de acte și de aprobări, pentru a-și construi o casă sau pentru a-și materializa un vis, adus cu picioarele pe pământ, profitând de el aici, în timpul vieții.

Gicuța Contra pozează ca fiind fără de partid, abordând statutul de independentă, poate doar pentru a-și construi imaginea Ioanei d’Arc, a femeii cu rochia sfâșiată pe câmpul de luptă, cu părul vâlvoi și ochii pătrunzători. Această Gicuța Contra a ajuns să-și spună și sieși NU. Când plenul CL se lasă convins de o observație a ei, însușindu-și-o sub foră de amendament acceptat, luptătoarea noastră nu se dezminte, astfel încât votează împotrivă! Fără să vreau îmi ies din neutralitate și risc o întrebare șoptită: ”Încontrato, ți s-au acceptat amendamentele și ai votat tot împotrivă, ce ai vrea să se înțeleagă din această atitudine? Gicuța fără a-și întoarce capul înspre mine, strigă cât să o aud: ”Pentru mine nu contează ce fac alții, cât de mult îi conving, cât de mult se schimbă lumea, evident cu ajutorul cunoștințelor mele juridice. Eu am menirea să spun ”Nu”, să votez împotrivă, chiar și atunci când mă simt obligată să votez împotriva a ceea ce spun eu, cu subiect și predicat. Cred că mult mai importantă este atitudinea, cum a mai spus un ieșean de-al meu: ”Pieptul înainte, fundul înapoi, să leșine bărbații”, decât anumite mofturi înregimentate în a face bine oamenilor cu orice preț.

Luptătoarea poate fi comparată cu expresia feminină a lui Don Quijote, această Dona Quijote, pentru care Morile de Vânt sunt identificate intertextual în mecanismul ei blocat în a spune NU, în a-și declara votul ca fiind împotrivă înainte ca să se supună ceva la vot.

Dincolo de ridicol, dincolo de caracterul inedit al acestei dezvăluiri, Gicuța Contra face parte din acea categorie de aleși care nu ar mai merita în veci să fie puși în situația de a reprezenta pe cineva, mai ales că, quihoteasca ne-a demonstrat că nu este în stare să aibă grijă de ea, să se satisfacă singură, fără a vorbi aici de masturbare, decât dacă acceptăm că este posibilă această auto-satisfacere și în plan transcendental, acolo unde de fapt s-a refugiat alesul comunității, pentru a se întâlnim cu sine. Se pare că întâlnirea nu a avut încă loc.

De partea masculină a Opoziției, Gică Contra pare mai expresiv, mai curtat, mai plin de sine, chiar dacă nu prea mai încape în sine, așa cum se mai întâmplă să simțim că nu ne mai încap pantalonii. Omul cu mâna ridicată sub formă de catarg vrea nu doar să se afle în treabă, nu doar să știe lumea că el luptă pe metereze, că mai există un glas care nu moare și nici nu se predă, că el, Gică Contra și-a preluat condamnarea de a ține singur Iașul pe umeri, cum doar Atlas mai reușise, odată de mult, cu globul pământesc.

Perechea de ”nomen” vrea să arate lumii cine pune frâna și la vale, dar și la deal, gândind că astfel memoria flușturatică a comunității nu le va pierde urma, numele și, nu în ultimul rând, interesul de a-și prezerva imaginea de politician care a făcut și el ceva în timpul mandatului de consilier.

Vai de mama lor care i-a pedepsit să se nască și pe noi să suportăm așa ceva.