Adi Cristi
Adi Cristi

AVEM NEVOIE DE NOI

Suntem deja în plină campanie electorală. Partidele nu au mai avut răgazul de a aștepta Startul. Au început să se strecoare pe lângă linia de Plecare, furișându-se prin pădure, printre boscheți sau pur și simplu în văzul lumii, prin adresări directe făcute către populație, în fața căreia, din ce în ce mai des, sunt aduse cazuri de ”malpraxis politic”, evident cu adversarii politici taraşi în țeapă întru învățătură de minte.

Nu putem să evităm realitatea dură, care ne înconjoară, înconjoară până când ne și implică de-a binelea, conturând un perimetru incandescent al războiului, al luptei pentru putere, nemiloasă și ”fără mamă, fără tată”, în care noi, poporul, ajungem să fim un biet puiuț rămas orfan, în grija nimănui!

Fruntea scenei politice este ocupată 100%. Nu mai ai loc nici măcar pentru un ac, fie el și fără gămălie, un ac subțire în care urechea, destinată să treacă și cămila prin ea, se dovedește a fi singura fantă practicată în spațiul sufocant al zbaterilor de dinaintea dezbaterilor electorale.

Cu toții la zbenguială. În frunte cu președintele Klaus Iohannis, toate partidele politice de pe eșichierul politic sunt în stare de alertă, fără ca cineva să fie practic în stare de asediu. Încă nu s-au scos husele de pe armamentul greu de luptă. Suntem în faza ciorovăielilor, ”a scuipatului ca la ușa cortului”, a dumnezeirii și anafurisirii tuturor celor care stau băț, în picioare și nu doresc sub nici un fel să se considere mai de pripas, pe lângă adversarii care îi tăbăcesc fundul și restul pe care îl mai are bun de tăbăcit. Astfel de personaje, aparent pitorești, sunt blestemate să-și dea singure picioare în fund, prin elucubrațiile comise, prin fanteziile erotice transpuse în programe tentante de luat mințile electoratului.

Astăzi au început să fie lansate în public cele mai aberante măsuri de salvare a țării, de parcă țara ar fi nimerit în buzunarul secret, de la bikinii Alinei Gorghiu sau de la suspensorii lui Vasile Blaga.

Dacă în România guvernării Ponta se poate spune că s-a schimbat ceva, că cel puțin s-a decuplat țara de la trenul morții băsescian, la nivelul atitudinii partidelor politice nu s-a întâmplat nimic bun. Aceeași inconștiență, aceleași reflexe demagogice, aceeași grijă de a pune piedică adversarului, aceeași încăpățânare de a considera competitorul de pe scena politică dâmbovițeană dușmanul de moarte al umanității!  Nimic nou sub Soare, chiar și numai pentru că, între cei care dovedesc a avea aspirații pentru ” pune mâna pe putere” sau pentru a strânge cât mai tare puterea în mâinile lor fericite și dedate la cele mai barbare hoții și Soare există zidul inexpugnabil și de ne escaladat construit din nevoile reale ale unui popor hăituit, dar ajuns la limita răbdării. Suntem în poziția ”datului de pereți” cu toți cei care continuă să ne aburească cu ”grija lor părintească față de binele întregului popor”.

Nu mai avem încredere în nimeni. Toți ne-au dezamăgit. Între cei existenți și cei care încă nu se văd există o întindere de deșert pe care, spun unii, cei mai optimiști, ar trebui să o străbatem în căutarea a ceea ce ne-ar putea salva.

Unii vorbesc despre implicarea ONG-urilor în treburile politice ale țării. Ar fi o prostie mai mare decât postura de tâmp al celui care are hățurile în mână și nu știe ce să facă cu ele, decât acele rotocoale, răscolitoare de ”praf aruncat în ochi”,  prin spațiul curții sale.

Ce este de făcut? O întrebare care ne prinde la fel de debusolaţi ca în 1990, numai că atunci avem fiecare la purtător o doză imensă de entuziasm. Astăzi, după 26 de ani entuziasmul s-a topit în dezamăgire, în trădări succesive, lipsă de soluții… Avem nevoie de ceva anume, de ceva care să ne dovedească solidaritate. Avem nevoie de noi. Într-adevăr, de noi, cei care suntem. Oare pe unde mai suntem?