Vaticanul a anunțat luni arestarea unui prelat spaniol și a unei experte în rețelele de socializare, acuzați de divulgarea de documente confidențiale ale Sfântului Scaun, la trei ani după scandalul ‘Vatileaks’ care a afectat pontificatul papei Benedict al XVI-lea, relatează AFP. Monseniorul Vallejo Balda, 54 de ani, apropiat al Opus Dei (structură a Bisericii catolice al cărei scop este să contribuie la munca de evanghelizare a Bisericii, răspândind chemarea universală la sfințenie în viața de zi cu zi) și secretar al fostei Comisii pentru organizarea structurilor economice și administrative ale Sfântului Scaun (COSEA), a fost convocat de Jandarmeria Vaticanului la sfârșitul săptămânii trecute împreună cu Francesca Chaouqui, 33 de ani, și ea membră a COSEA. COSEA a fost înființată în 2013 și ulterior dizolvată, în urma unor propuneri de reformă făcute papei. După numirea sa la COSEA, Francesca Chaouqui a devenit subiect de presă pentru stilul său modern și neconformist, contrastând cu mediul auster de la Vatican, și pentru postările sale pe Twitter, neautorizate și criticate. Monseniorul Vallejo Balda și doamna Chaouqui au fost audiați sâmbătă și duminică, iar după interogatorii au fost arestați. Chaouqui a fost apoi eliberată „ca urmare a colaborării sale cu anchetatorii”. Ancheta durează de mai multe luni, iar situația prelatului spaniol urmează să fie evaluată de procurorul Vaticanului. Potrivit presei italiene, s-ar fi comis un furt de date din computerul controlorului general de finanțe al Vaticanului, italianul Libero Milone, al cărui birou se află nu departe de piața Sf. Petru. Expertul financiar numit de papă în iunie este însărcinat cu auditul tuturor administrațiilor micului stat. În urmă cu trei ani, documente confidențiale ale papei Benedict al XVI-lea au fost publicate în presa italiană și reunite într-o carte a jurnalistului italian Gianluigi Nuzzi, după scurgeri de informații puse pe seama majordomului Suveranului Pontif. Acest scandal a primit numele de ‘Vatileaks’. Alte două lucrări care ar trebui să apară curând promit noi dezvăluiri despre afacerile financiare ale Sfântului Scaun. Una dintre ele, semnată tot de Nuzzi, este legată de cei doi suspecți arestați în weekend, iar cealaltă îi aparține jurnalistului Emiliano Fittipaldi de la revista L’Espresso. Fără să-l citeze pe Gianluigi Nuzzi, Vaticanul a făcut luni referire la ‘Vatileaks’, neexcluzând un nou proces, și a lansat justiției italiene un apel la o „colaborare internațională” pentru a-i urmări pe autorii celor două cărți. „Divulgarea de documente rezervate este un delict pedepsit de legea Vaticanului promulgată în iulie 2013, după ‘Vatileaks'”, se arată într-un comunicat al Sfântului Scaun. Vaticanul subliniază că „și de această dată, ca și în trecut, este vorba despre o trădare gravă a încrederii acordate de papă”. Monseniorul Vallejo și doamna Chaouqui au organizat o amplă recepție pe o terasă a Vaticanului cu prilejul canonizării papei Ioan Paul al II-lea, în aprilie 2014. Această recepție mondenă, la care a participat crema societății romane, a suscitat furia papei Francisc.