Principalul partid politic de opoziție din Taiwan i-a cerut președintelui Ma Ying-jeou să calmeze anxietatea legată de o întâlnire planificată cu președintele chinez Xi Jinping sâmbătă, prima a unui lider taiwanez cu președintele Chinei în 66 de ani și să asigure populația insulei că nu va afecta statutul Taiwanului, relatează Reuters.
Potrivit lui Joseph Wu, șeful partidului, lipsa unei notificări a liderilor parlamentari cheie din Taiwan despre întâlnirea planificată în Singapore înseamnă că aceasta nu satisface principiul transparenței democratice. „Acest tip de situație trebuie explicat pe deplin oamenilor și calma anxietatea populației din Taiwan că președintele Ma nu promite Chinei nimic ce ar afecta statutul curent al Taiwanului și interesele sale pe termen lung”, a mai declarat Joseph Wu, secretar general al Partidului Democrat Progresist (DPP), pentru Reuters prin telefon miercuri. Întâlnirea de la Singapore va fi prima dintre cele două părți de la încheierea războiului civil chinez în 1949. Naționaliștii lui Chiang Kai-shek au fugit în Taiwan după înfrângerea lor de către comuniștii lui Mao Tze-dun la sfârșitul războiului civil din China. De atunci, Taiwanul se autoconduce. Dar Beijingul încă consideră Taiwanul o parte a Chinei, amintește Reuters.