Premierul Victor Ponta a anunțat miercuri, la Palatul Victoria, că își depune mandatul de la conducerea Guvernului. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat miercuri că premierul Victor Ponta își depune mandatul iar la ora 13,00 va avea loc o ședință a Coaliției pentru a se stabili calea de urmat. „Am avut astăzi de dimineață o discuție cu Victor Ponta, am discutat despre situația actuală, despre ce s-a întâmplat în zilele trecute și ce s-a întâmplat aseară. Noi ne-am asumat împreună niște principii la Congres, am stabilit atunci că producem o ruptură totală de trecut, care înseamnă și o ruptură totală de vechiul model de a face politică. Am stabilit că facem o politică pentru oameni și a face politică pentru oameni înseamnă că nu trebuie să fii surd sau orb atunci când oamenii își strigă nemulțumirea în stradă. Am înțeles că unii parteneri de-ai noștri nu doresc să își asume nicio responsabilitate și nu înțeleg că nu se mai poate face politică rupți de societate sau de ce cer oamenii. Dacă ei nu-și asumă, prim-ministrul a hotărât să își depună mandatul, pentru că nu se mai poate continua așa. O să avem o întâlnire în coaliție la ora 13,00 cu prim-ministrul să stabilim împreună care este calea de urmat”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului.