Alocațiile pentru copii ar putea fi dublate. CCR a respins contestația Guvernului

Curtea Constituțională a decis joi că sesizarea Guvernului împotriva dublării alocațiilor este neîntemeiată și a respins contestația. Alocațiile ar putea fi dublate doar dacă președintele promulgă legea prin care Parlamentul a decis revenirea la dublarea alocațiilor din acest an, după ce Guvernul a eșalonat calendarul de dublare până în 2022. Guvernul a decis, printr-o ordonanță de urgență, majorarea etapizată a alocațiilor până în 2022, dar Parlamentul a respins actul normativ, păstrând în vigoare măsura de dublare a acestora. Potrivit decizie Guvernului, alocațiile au fost majorate cu 20% de la 1 septembrie. În calitate de for decizional, Camera Deputaților a respins în 19 august Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20%. Ulterior, Guvernul a atacat la Curtea Constituțională legea prin care a fost respinsă această OUG.  „Am luat decizia de a crește etapizat alocațiile, de a dubla, dar etapizat, în funcție de capacitatea bugetului de a face față acestei noi cheltuieli. În populismul caracteristic, PSD a respins aceasta soluție rațională. Ne vom apăra punctul de vedere”, susținea la momentul respectiv premierul Ludovic Orban. Legea de respingere a Ordonanței de urgență megea la promulgare la președinte. Klaus Iohannis poate trimite actul normativ din nou în Parlament pentru reexaminare. (sursa: www.digi24.ro)