Angajații Consiliului Județean Iași au protestat în fața instituției

protest cjAproximativ o sută de angajați ai Consiliului Județean (CJ) Iași au protestat vineri dimineață în fața instituției, fiind nemulțumiți de nivelul de salarizare aplicat funcționarilor publici de către Guvern și de recenta hotărâre prin care se intenționa majorarea de la 1 ianuarie 2016 a salariilor angajaților din administrația centrală. Protestatarii sunt nemulțumiți și de eliminarea treptelor de salarizare, care le-au fost promise de către guvernanți, dar care au fost atacate în instanță de către Prefectură. De asemenea, angajații de la Consiliul Județean Iași s-au plâns de faptul că circa 30% dintre aceștia au în acest moment salariile poprite din cauza datoriilor acumulate la bănci. Vicepreședintele CJ Iași, Alin Aivănoaie, susține revendicările angajaților, afirmând că nivelul de salarizare al funcționarilor publici din administrația locală este, în acest moment, mult inferior față de munca pe care aceștia o depun. ”Sper ca atât prin vocea loc, cât și prin vocea noastră, să fie transmise mesajele și să fie corectate aceste erori. Atât timp cât suntem blocați de cadrul legislativ, toate aceste probleme nu pot fi rezolvate decât la nivel central, respectiv guvernamental. Fac un apel pe această cale la întreaga clasă politică să aibă în vedere aceste aspecte și să opereze amendamentele din cadrul legislativ, pentru a corecta așa cum trebuie toate aceste neajunsuri în ceea ce privește nivelul de salariazare al funcționarilor publici din administrația locală”, a spus Alin Aivănoaie. În jurul prânzului, cei circa o sută de angajați de la CJ Iași au renunțat la acțiune, ei întorcându-se la locurile lor de muncă, nu înainte de a anunța că, în cazul în care revendicările acestora nu vor fi luate în seamă de către guvernanți, ar putea recurge la noi forme de protest. (E.M.)