Suport pentru integrarea copiilor cu autism în invățământul de masă

suport copii autismÎn perioada noiembrie – decembrie 2015, filiala ieșeană a Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) implementează proiectul “Suport pentru integrarea copiilor diagnosticaţi cu autism în învăţământul de masă”, finanțat de Primãria municipiului Iași, în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. “Scopul proiectului este acela de a facilita procesul de incluziune educațională a copiilor diagnosticați cu autism în sistemul de învățământ de masă din Iași, beneficiari direcți fiind 12 copii diagnosticați cu autism”, a declarat Carmen Ghercă, președinte ANCAAR Iași. Obiectivele specifice ale proiectului urmăresc, pe de o parte, înființarea unui program de tip ”after-school” pentru 12 copii diagnosticați cu autism, integrați în sistemul de învățământ de masă din Iași si, pe de altă parte, consilierea părinților în scopul de a consolida relația ”cadru didactic/părinte”, pentru eficientizarea procesului educațional, atât la școală cât și în familie. Totodată, prin acest proiect, organizatorii își propun crearea unei rețele de sprijin, formate din cadre didactice care oferă modele de bună practică în acest proces.     Bugetul total al proiectului este de 17.298 lei, dintre care: 10.379 lei finanțare din partea Consiliului Local Iași și 6.919 lei procentul de co-finanțare din partea ANCAAR Iași. Autismul este o tulburare complexă, neurobiologică, ce afectează comunicarea, relaţiile sociale şi comportamentul persoanei afectate. Conform celor mai recente cercetări, 1 din 100 de copii este diagnosticat cu aceasta tulburare. Autismul transcende toate graniţele sociale, culturale şi geografice şi a devenit o criză globală în sănătatea publică, având cel mai rapid ritm de creştere. (E.M.)