Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) demarează campania de recrutare a operatorilor de calculator ai secțiilor de votare, în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, aprobate prin Hotărârea Autorității Eelectorale Permanente nr. 9 din 28 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din data de 2 noiembrie 2015). Persoanele interesate să devină operatori de calculator trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, să cunoască limba română, scris şi vorbit, să aibă minimum 18 ani împliniţi, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fi absolvit învățământul general obligatoriu, să aibă cunoștințe de bază în tehnologia informației. Cererile persoanelor interesate pot fi depuse la următoarele instituții: direct la Biroul Județean Iași (Iași, str. Anastasie Panu nr. 60, cam. 199), prin poștă, la Biroul Județean Iași ( Iași, str. Anastasie Panu nr. 60, cam. 199), pe e-mail, în format electronic la adresa bj.iasi@roaep.ro, la sediul Primăriei municipiului Iași (bd. Ștefan cel Mare nr. 11, la Secretariat Consiliu Local – corp A, et. I, cam. 22), În cazul în care cererea se trimite pe e-mail sau pe fax, aceasta trebuie înaintată Biroului Județean Iași și în original. Activitatea de operator de calculator este remunerată sub formă de indemnizație stabilită prin Hotărâre a Guvernului. Mai multe informații privind modalitatea de selectare și desemnare a operatorilor de calculator și formalitățile de înscriere la sesiunea de examinare practică a competențelor se regăsesc și pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente http://www.roaep.ro. (E.M.)