Situația politică din Republica Moldova, progresele și restanțele în apropierea de UE au fost discutate în Parlamentul European. Președintele Parlamentului Andrian Candu a participat, la Bruxelles, la ședința Comisiei afaceri externe a Parlamentului European, în cadrul căreia a răspuns la întrebările europarlamentarilor referitoare la evoluțiile politice din țara noastră, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.La dezbateri au luat parte membrii Comisiei afaceri externe ai Parlamentului European și ai Comitetului parlamentar de asociere Uniunea Europeană – R. Moldova. Andrian Candu a menționat că, la un an de la implementarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb, Republica Moldova a înregistrat unele rezultate, în special la nivel economic și comercial, dar are și o serie de restanțe.Potrivit Președintelui Parlamentului, pentru ca Republica Moldova să-și recapete întîietatea în cadrul Parteneriatului Estic, este nevoie de o serie de reforme structurale profunde, implementate cît mai curînd. Agenda de priorități include, în primul rînd, implementarea Acordului de Asociere, reforma justiției, asanarea sectorului financiar-bancar, racordarea sistemului energetic național la cel european, crearea unui mediu propice de afaceri și lupta eficientă cu corupția.„Încrederea cetățenilor și a partenerilor externi poate fi recuperată doar prin acțiuni și reforme structurale”, a subliniat Andrian Candu. Speakerul a declarat că Parlamentul de la Chișinău a aprobat Programul legislativ privind realizarea angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre R. Moldova și UE, iar la nivel național, va fi creată o agenție specializată în coordonarea tuturor structurilor implicate în implementarea Acordului.„Dacă nu schimbăm sistemul în întregime, nu vom avea rezultate. Legea ar trebui să funcționeze în instituțiile de stat astfel încît factorul uman să fie limitat și să nu schimbăm o persoană cu alta. Este necesar să lansăm reforme pentru a crea instituții în afara influențelor, de orice fel”, a subliniat Președintele Parlamentului.Referindu-se la situația politică din țară, Andrian Candu a declarat că, în scurt timp, va fi creată majoritatea parlamentară proeuropeană, care va învesti Guvernul și va relua discuțiile cu Fondul Monetar Internațional. Totodată, speakerul a exclus ideea alegerilor anticipate și a formării unei majorități parlamentare cu partidele care nu îmbrățișează perspectiva europeană a țării noastre.Europarlamentarul Andi Cristea a declarat că UE a sprijinit și sprijină în continuare Republica Moldova, dar a ajuns să fie criticată pentru faptul că sprijină o țară nereformată. „Chișinăul a avut o fereastră de oportunități, care, la moment, pare a fi închisă”, a spus Președintele Comitetului parlamentar de asociere Uniunea Europeană – R. Moldova.Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Petras Auštrevičius, a încurajat autoritățile de la Chișinău în continuarea reformelor pentru apropierea de UE. „Ne dorim o Moldovă angajată spre o perspectivă europeană. UE nu-și dorește o criză regională în plus și nu vrem ca R. Moldova să se îndrepte încolo”, a declarat europarlamentarul.Cele mai multe întrebări ale europarlamentarilor au vizat formarea unei noi majorități parlamentare, reformele în justiție, situația deținuților aflați în arest preventiv, combaterea propagandei rusești prin intermediul mass-media, situația minorităților naționale, funcționarea instituțiilor democratice.Președintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu efectuează o vizită oficială la Bruxelles, în perioada 16-17 noiembrie.