Planul de acțiuni al Strategiei privind dezvoltarea competențelor parentale a fost consultat în șase raioane din țară

Zeci de reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul I și II, specialiști din domeniile educației, asistenței sociale, medicinii și ordinii publice, membri ai ONG-urilor și părinți activi din 6 raioane, inclusiv Sângerei, Nisporeni și UTA Găgăuzia, au participat, în perioada 30 martie – 7 mai curent, la consultarea proiectului Planului de acțiuni al Strategiei intersectoriale privind dezvoltarea abilităților și competențelor parentale pentru anii 2016-2022, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Guvernului, evenimentele au fost organizate de către Secretariatul permanent al Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului din cadrul Cancelariei de Stat, cu suportul Reprezentanței UNICEF Moldova, care a contribuit și la elaborarea proiectului, alături de specialiști din domeniile educației, protecției sociale, justiției și afacerilor interne.

Planul include o serie de acțiuni pentru dezvoltarea competențelor parentale, cum ar fi: crearea și dezvoltarea şcolilor părinţilor în cadrul instituţiilor de învăţământ, promovarea educaţiei parentale în instituţiile de asistenţă medicală primară și cele de protecţie socială. Documentul prevede, de asemenea, revizuirea cadrului normativ pe această dimensiune, inclusiv racordarea la standardele internaţionale privind asigurarea protecţiei drepturilor copilului.

Măsurile sunt necesare, întrucât datele statistice arată că 57% din îngrijitori întâmpină diverse dificultăți în creșterea și educarea copiilor, invocând lipsa de timp pentru copil, lipsa de cunoștințe sau informare, acces limitat la servicii de educație sau de sănătate.

În cadrul consultărilor publice specialiștii au salutat proiectul și au propus introducerea acțiunilor ce ar viza părinții plecați peste hotare sau care ar contribui la consolidarea mecanismului de colaborare intersectorială pentru a informa și consilia părinții, iar, în caz de necesitate, să intervină cu programe specifice și servicii dezvoltate pentru a sprijini familiile în dificultate.

Urmare a consultărilor desfășurate, proiectul Planului de acțiuni va fi definitivat și propus Guvernului spre aprobare, de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.