Concurs de proiecte finanțate prin POR 2007-2013, organizat de ADRNE

 

campionii9 regio nord-estAgenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) lansează tuturor colaboratorilor săi invitația de a participa la desemnarea celor mai reprezentative proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional în perioada 2007-2013.  Investițiile finanțate din POR 2007-2013 au fost inițiate de autorităţi ale administraţiei publice locale, universități de stat, furnizori de formare profesională continuă, unităţi de cult, societăţi private comerciale, asociaţii de sprijin a afacerilor şi ONG-uri ce au contribuit prin proiectele lor la dezvoltarea socio-economică a Regiunii Nord-Est.  Drumurile reabilitate, mai sigure, mai prietenoase, servicii de urgență în sănătate, infrastructura de educaţie şi pentru servicii de asistență socială, monumentele de patrimoniu restaurate, care şi-au recăpătat strălucirea, structurile de cazare modernizate sau mici afaceri dezvoltate sunt doar câteva dintre rezultatele Regio. Ținând cont de efectele benefice ale acestor proiecte pentru viața noastră de zi cu zi, putem spune, fără să greșim, că toți suntem beneficiarii Regio. Urmând spiritul domeniilor de intervenție ale Programului, categoriile pentru care se asteapta voturile celor interesați sunt: cel mai mândru oraș, prin REGIO transformat, drumurile noastre toate, însănătoșire grabnică, din grijă pentru oameni, școala te face om. Regio îți face școala, antreprenor dezvoltator, mic întreprinzător, dar cu ambiții mari, din ruine – strălucire, bucuroși de oaspeți, cea mai activă Unitate Administrativ Teritorială, cea mai inovativă societate comercială, cea mai eficientă organizație non-guvernamentală, cel mai de succes parteneriat. Pentru fiecare categorie au fost formulate câte trei nominalizări de către reprezentanții Direcției Organism Intermediar pentru POR 2007-2013 din cadrul ADR Nord-Est, cei care au monitorizat și controlat procesul de implementare a proiectelor. La baza acestor propuneri au stat criterii legate de finalizarea implementării tuturor acțiunilor planificate, îndeplinirea indicatorilor de rezultat, relevanța proiectului față de obiectivul Programului și impactul generat asupra comunității. Voturile se vor acorda electronic, prin completarea chestionarului disponibil online pe pagina www.inforegionordest.ro până la data de 23 Noiembrie 2015 ora 17.00. ”Îi invitam pe toți cei care cred că REGIO a schimbat ceva în mod real în comunitatea în care trăiesc, pe strada lor, în școala copilului lor, în spitalul unde merg să se trateze, să-și exprime opinia cu privire la aceste investiții”, precizează organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă. Pe 25 noiembrie 2015, în cadrul Conferinței regionale “REGIO – investițiile pentru dezvoltare locală continuă”, ce va avea loc la la Piatra Neamț, la Sala de ședințe Atrium din Complexul Hotelier Central Plaza, începând cu orele 10.00, vor fi decernate trofeele pentru Campionii Regio Nord-Est.  Regio este Programul Operațional Regional, co-finanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și Guvernul României, care a avut o alocare financiară indicativă de 704 mil Euro pentru Regiunea de Nord-Est a României. Până la această data, un număr de 617 proiecte au fost contractate din care 456 proiecte și-au încheiat implementarea. Cu o rată de absorbție de 67% Regio este unul din programele cu cele mai bune rezultate la nivel național, iar regiunea Nord-Est deține locul fruntaș în acest program, înregistrând 10 procente de absorbție peste media națională, respectiv 77%. (E.M.)