Cel puţin 104 persoane au fost ucise în nordul Myanmarului, când un morman de sedimente de la o mină de jad a alunecat peste barăcile în care dormeau muncitorii, potrivit presei oficiale, citată de CNN.Alunecarea mormanului cu înălţimea de aproximativ 60 de metri a avut loc sâmbătă în regiunea Hpakant, din statul Kachin, potrivit ziarului Global New Light.Şaptezeci de barăci unde dormeau muncitori au fost îngropate în timpul acestei alunecări, doar cinci dintre ele rămânând neafectate, mai anunţă publicaţia. Armata încearcă să salveze victimele alături de locuitori, multe persoane fiind încă dispărute.În această zonă există jad de foarte bună calitate, piatra semipreţioasă de culoare verde, translucidă, fiind foarte apreciată de ţara vecină China.Mulţi muncitori, în special veniţi din alte zone ale ţării, îşi duc cu greu traiul căutând jaduri rămase în moloz.Potrivit unui raport publicat luna trecută de organizaţia Global Witness, industria de jad din Myanmar a valorat anul trecut 31 de miliarde de dolari – 48 la sută din PIB-ul ţării.Deşi valoarea jadului din regiune se ridica la 21.000 de dolari pe an pentru fiecare persoană din statul Kachin, localnicii au primit o sumă foarte mică de bani după ce a fost exploatată această resursă, potrivit raportului. Dimpotrivă, activităţile de exploatare derulate de companiile miniere au creat pericole la nivelul mediului înconjurător, mai arată raportul.O serie de accidente fatale au avut loc în ultimele luni din cauza faptului că diferite companii miniere „aruncă mari cantităţi de reziduuri în lacuri şi izvoare sau pe movile predispuse la prăbuşire”.Prostituţia şi drogurile sunt fenomene des întâlnite printre comunităţile miniere. Liderii comunităţii din Myitkyina, capitala statului Kachin, au declarat pentru CNN în martie că regiunea se confruntă cu o epidemie de heroină, mulţi tineri folosind acest drog.