24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Se vorbește în continuare despre rezistența prin cultură. De fapt, rezistenţă se referă la atitudinea pe care o au oamenii de cultură față de excesele politice, religioase sau de orice altă natură, care vin să îngenuncheze omul, să-l separe de drepturile și libertățile cetățenești, firești și necesare într-un stat de drept, cel care consideră că omul este centrul de greutate al vieții aflată în gestiunea puterii politice.
Inclusiv în țara terorismului actual, se poate vorbi despre o rezistență prin cultură, rezistență în care arta devine o tribună de la înălțimea căruia artiștii își exprimă solidaritatea cu victimele atentatelor teroriste de la Paris, de exemplu. Astfel, ”caricaturistul iranian Hadi Heidari a fost arestat și condamnat la un an de închisoare, după ce a postat pe Instagram o imagine reprezentând disperarea pariziană după atentatele de la Paris din 13 noiembrie. La 16 noiembrie, caricaturistul a postat pe Instagram o imagine ce înfățișa un chip colorat în negru, cu două lacrimi albastre, având în centrul său Turnul Eiffel, pe un fundal roșu. În aceeași zi, Heidari a fost arestat de la locul de muncă, cotidianul Shahrvand Daily din Teheran, unde ocupa funcția de director artistic, și transferat imediat la închisoarea Evin”.
„Un tânăr agent în civil al forțelor de securitate ale statului a venit cu un mandat de arestare pe care i l-a arătat lui Hadi. L-a condus apoi către un loc necunoscut”, au declarat doi colegi jurnaliștilor de la Campania Internațională pentru Drepturile Omului în Iran”.
O astfel de întâmplare, incredibilă pentru un stat democrat, dar firească într-un regim dictatorial, în care demnitatea omului este sechestrată, funcție de interesul conducătorilor statului, ilustrează cel mai bine care sunt direcțiile înspre care lumea se îndreaptă. Este foarte ușor să conduci lumea din dictatură, cu mecanismele acesteia. Timpul ne-a arătat și nouă câtă liniște și armonie este într-o dictatură, regim în care ”cine mișcă, mișcă mort”, toți fiind obligați să învețe tăcerea, poziția cu mâinile la spate, aplauzele vii și furtunoase, linia peste care nu-ți este permis să-ți treacă bombeul. În dictatură oamenii sunt o masă de oameni, fără identitate, fără personalitate, fără demnitate. Acolo masele de oameni sunt mase de manevră pe care conductorii le poartă oriunde au nevoie de ele, oriunde doresc să fie aplaudați, ascultați.
Și, într-o astfel de lume, într-o astfel de închisoare, ce a cuprins o țară întreagă sau un ”lagăr socialist” din mai multe țări întregi, rezistența la dictatură s-a făcut și încă se mai face prin cultură. Spațiul arab care a fost pur și simplu scurtcircuitat de ”primăvara arabă”, revoluția americană din Nordul Africii și din Orientul Mijlociu, ce a devenit din acel moment un spațiu instabil, un focar de infecție pentru restul lumii, o infecție care astăzi riscă să se generalizeze, să atace la modul direct Europa, plasând-o în teatrul de operațiuni al celui de-al III-lea Război Mondial. Războiul declarat terorismului, la 11 septembrie 2001, de către SUA, a ajuns pe teritoriul bătrânei Europe, trecând deja prin Spania, Anglia, Germania, Italia, Belgia, Israel, atacând Franța de două ori în același an, de această dată semnând explicit cu însemnele Statului Islamic, organizația teroristă a spațiului arab, ce s-a dovedit a fi cea mai violentă, cea mai intransigentă, cea mai radicală mișcare criminală jihadistă.
Nu toți arabii sunt teroriști, cum nu toți creștinii sunt ”ușă de biserică”. Avem de stăpânit o lume contorsionată, plină de obsesii, umori și sete de răzbunare. O lume în care religia a ajuns să fie folosită nu la dumnezeire, nu la iubire întru Dumnezeu, ci la propagarea morții nimicitoare pentru nevinovații surprinşi de furia oarbă a criminalilor.
Așa cum în Franța au ieșit la suprafață teroriștii de cetățenie franceză, care s-au lăsat virusați de ideologia morții, desprinsă din falsificare înțelesurilor oferite de Coran, tot așa în Iran, a îndrăznit un islamist să compătimească moarte nevinovată a semenilor săi francezi.
O astfel de precizare poate fi citită și în cheia nevoii de a fi vigilenți și acolo unde credem că ”suntem acasă”, dar și în cheia speranței sădită în inima criminalului, care ne poate arăta că nu este totul pierdut, existând anti-materia ce naște opoziția, scutul protector față de gesturile criminale ale jihadiștilor, ridicat în limba și inima acestora.
