Un elicopter de transport Mi-8 s-a prăbușit joi în ținutul Krasnoiarsk din Siberia, făcând 15 morți și 10 răniți, a anunțat purtătorul de cuvânt al Parchetului local, Oxana Gorbunova, potrivit RIA Novosti și Interfax. ‘Trei membri ai echipajului și 12 pasageri și-au pierdut viața’ în urma acestui accident, a precizat Gorbunova. Elicopterul avea la bord 25 de persoane — 22 de pasageri și trei membri ai echipajului. Conform primelor informații, aparatul s-a prăbușit la 10 kilometri de localitatea Igarka, pe malul stâng al fluviului Enisei, în timpul unei aterizări forțate. Accidentele aeriene sunt frecvente în Rusia și sunt adesea atribuite stării proaste a aparatelor sau întreținerii lor necorespunzătoare, notează AFP.