Directorul sportiv Mirel Rădoi, cel care conducea din punct de vedere tehnic echipa de fotbal Steaua București, a demisionat, duminică seara, după înfrângerea suferită la Pitești, cu scorul de 0-1, în fața Astrei Giurgiu.”Am luat hotărârea de a nu mai continua la Steaua, e momentul să ne despărțim. Rezultatele echipei de până acum m-au făcut să iau această decizie. Din păcate nu s-a mai putut și îmi asum această responsabilitate. Eu trebuie să fiu primul care pleacă. I-am rugat pe cei din staff-ul tehnic să rămână pentru a nu crea o debandadă la echipă în perioada următoare”, a spus Rădoi la finalul partidei de la Pitești la postul Digi Sport. Mirel Rădoi a fost instalat la conducerea tehnică a formației Steaua la începutul lunii iunie, preluând postul lăsat liber de antrenorul Costel Gâlcă. Rădoi a ocupat funcția de director sportiv al echipei bucureștene deoarece nu deține licență de antrenor.