Primăria municipiului Iași, prin Centrul de Informare Turistică, în cooperare cu Fundația ”Iași Capitală Europeană a Culturii” și Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, prin Facultatea de Geografie, a deschis, în incinta Aeroportul Internațional Iași (terminalul T3), un Punct de Informare pentru turiști. Astfel, turiștii pot afla informații despre unitățile de cazare, mijloacele de transport în comun, respectiv agențiile de turism și cele care oferă servicii de rent-a-car. ”Este vorba de un proiect pilot, pe care l-am inițiat împreună cu studenți voluntari și dorim să-l permanentizăm începând cu anul 2016. Consider că este normal ca turiștii care sosesc în Iași să găsescă informații utile despre orașul nostru în cel mai scurt timp. E un mod onest de comunicare cu cei care ne vizitează orașul și care doresc să afle mai multe despre istoria Iașului și despre punctele de interes din oraș. Sunt sigur că acest proiect va fi unul de succes, iar acest Punct de informare va deveni permanent”, a declarat Mihai Chirica, primarul interimar al municipiului Iași. Serviciile de furnizare de informații sunt asigurate de studenți de la Facultatea de Geografie, care colaborează la acest proiect în regim de voluntariat. Studenții voluntari au urmat un scurt program de instruire, asigurat de Centrul de Informare Turistică Iași din cadrul municipalității ieșene. La Punctul de informare turistică sunt disponibile hărți ale orașului în limbile română și engleză și alte materiale de promovare în limbile română, engleză, franceză și germană. Proiectul se va desfășura timp de o săptămână, începând de miercuri, 9 decembrie, urmând a fi reluat în luna ianuarie 2016. (E.M.)