Întâlniri ale jandarmilor ieşeni cu elevii, pe tema siguranţei personale şi a normelor de convieţuire socială

În cadrul activităților preventive desfășurate în instituțiile de învățământ din judeţul Iași,  în zilele de 25 și 26 octombrie, jandarmii ieșeni au participat la două întâlniri cu elevii de la Școala Gimnazială Cozmești și Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași. Cu acest prilej, jandarmii au informat elevii cu privire la consecințele adoptării unui comportament antisocial, cauzele favorizante comiterii unor infracțiuni, necesitatea respectării regulilor de conviețuire socială. Totodată, au fost făcute unele recomandări privind  măsurile de autoprotecție, pe care fiecare este bine să le cunoască și să le pună în practică, pentru a reduce riscul de deveni victime. „În cadrul întâlnirilor avute cu copiii s-au purtat discuții concrete despre evitarea în mod conștient a situațiilor conflictuale,  obiceiul de a fi mai atenți la bunurile personale, în locurile aglomerate, sau modalitățile de a solicita ajutor, în caz de nevoie”, precizează reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Iaşi, într-un comunicat de presă. În acest an, jandarmii ieșeni au organizat un număr de 51 de întâlniri cu elevii, atât în mediul urban, cât și rural, pe tema siguranţei personale şi a respecătii normelor de convieţuire socială. (E.M.)