Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a renunțat la greva foamei, o formă de protest, anunțată la sfârșitul lunii noiembrie, față de condițiile din penitenciarul unde a fost plasat în arest preventiv, sub acuzații de corupție și trafic de influență, transmite Unimedia, care citează un comunicat al avocaților politicianului. Vlad Filat a luat această decizie la insistențele familiei și avocaților, dar și la recomandarea medicilor, întrucât starea sa de sănătate și epuizarea fizică nu îi mai permiteau continuarea acestei metode de protest. El urmează să fie supus unor proceduri medicale de recuperare sub supravegherea medicului din cadrul Penitenciarului 13 din Chișinău. Renunțarea la greva foamei, în care Vlad Filat s-a aflat timp de 14 zile, nu înseamnă nicidecum schimbarea opiniei sale față de motivele reale care au determinat fabricarea unui dosar politic în privința sa, au precizat avocații în comunicatul lor. Vlad Filat, lider al Partidului Liberal Democrat, a fost reținut la mijlocul lunii octombrie, de atunci mandatul de arest preventiv în cazul său fiind prelungit de trei ori, ultima data la 10 decembrie pentru o perioadă de 30 de zile. Fostul premier este cercetat penal pentru corupție și implicare directă în fraudele din sistemul bancar al Republicii Moldova, riscând până la 15 ani de închisoare. El consideră însă că acuzațiile ce i se aduc sunt fabricate la comanda adversarilor săi politici.