Breaking News

Comisia Naţională pentru elaborarea rapoartelor iniţiale şi periodice privind implementarea convenţiilor internaţionale s-a reunit la Chișinău

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a prezidat Reuniunea Comisiei Naţionale pentru elaborarea rapoartelor iniţiale şi periodice privind implementarea convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.În conformitate cu mandatul său, membrii Comisiei au examinat şi aprobat textele a patru rapoarte naţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, drepturile politice şi civile, drepturile copilului și interzicerea torturii și relelor tratamente. Membrii Comisiei au luat act de prezentarea Rapoartelor periodice către Consiliul Europei, iar viceministrul Andrei Galbur a indicat calendarul prezentării următoarelor rapoarte periodice.Totodată, s-a discutat despre ciclul 2 al Evaluării Periodice Universale (Universal Periodic Review – UPR) a Republicii Moldova, care este preconizată pentru luna noiembrie 2016, iar raportul naţional urmează să se bazeze pe implementarea a circa 122 de recomandări, formulate urmare desfăşurării primului ciclu de evaluare în 2011.De asemenea, a fost adoptată decizia privind actualizarea componenţei Comisiei Naţionale, precum și necesitatea dezvoltării capacităților instituționale în vederea implementării și raportării asupra convenţiilor internaţionale.