Municipalitatea ieșeană a finalizat, la sfârșitul anului trecut, proiectul de regenerare urbană a Zonei Lăpuşneanu – Piaţa Unirii, în valoare totală de 12.094.274,21 lei, inclusive TVA, din care 11.461.332,54 lei fonduri europene nerambursabile. Regenerarea urbană a zonei Lăpuşneanu – Piaţa Unirii a inclus reabilitarea completă a arealului cuprins între Piaţa Eminescu – Bulevardul Independenţei – strada Cuza Vodă şi bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt. A fost avută în vedere refacerea pavimentului de pe strada Lăpuşneanu şi de pe esplanada pietonală din laterala Hotelului ”Unirea”, reamenajarea parcului Mitocul Maicilor şi modernizarea pasajului subteran din Piaţa Unirii. Aleea istorică de promenadă a Iaşului a fost pavată cu granit şi a fost schimbat mobilierul urban şi refăcut iluminatul public. Refacerea pavimentului pe esplanada dintre bulevardul Independenţei şi Piaţa Unirii a inclus, de asemenea, amenajarea a două fântâni arteziene în cascadă, precum și refacerea pasajului subteran, care a fost consolidat și modernizat. Ttodată, la două din cele trei ”guri” ale pasajului (cea dinspre Piaţa Unirii și, respective, cea dinspre Librăria ”Junimea”) au fost instalate lifturi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Proiectul de refacere a străzii Lăpușneanu a avut în vedere repunerea în valoare a acestei artere, prin atragerea de noi investitori și de noi funcțiuni în zonă, dezvoltarea și amplificarea funcțiunilor deja existente, crearea de noi locuri de muncă, restaurarea și modernizarea fondului locativ existent, protejarea, conservarea și restaurarea clădirilor cu valoare istorică și arhitecturală, remodelarea spațiului actual prin amenajări urbane în spiritul vechii imagini a străzii, amplificarea spațiilor verzi și personalizarea lor, precum și crearea unei ambianțe turistice atractive, cu dezvoltarea serviciilor specifice. Proiectul de dezvoltare urbană a străzii Lăpușneanu a urmărit, de asemenea, renașterea unui trecut, nu prin copiere, ci prin dezvoltări noi, prin crearea unei ponderi echilibrate între utilitate și frumusețe, elementul principal reprezentându-l conceptul de promenadă. Acest lucru a presupus realizarea unor amenajări urbane noi (mobilier, iluminat, pavaje pietonale, spații verzi, etc.), reabilitarea și refuncționalizarea locuințelor colective, realizarea unui centru cultural format din colecții private, transformarea și extinderea atelierelor de creație și a magazinului UAP, în vederea realizării unui centru de creație și expoziție cu vânzare, galerii comerciale, îmbunătățirea calității și diversității serviciilor de alimentație publică, organizarea ofertei cinematografice în sistem multiplex, precum și punerea în valoare a terenurilor libere pentru investiții în zonă. Perioada de implementare a proiectului a fost de 19 de luni de la semnarea contractului, execuţia propriu-zisă a investiției fiind încheiată cu șase luni mai devreme. (E.M.)