Administraţia Prezidenţială va cheltui aproape 300.000 lei pe întreţinerea şi reparaţiile maşinilor

Administraţia Prezidenţială va cheltui aproximativ 300.000 de lei în cursul anului 2016 pe întreţinerea şi reparaţiile a 46 de automobile din parcul auto al instituţiei, o licitaţie în acest sens pentru anul în curs fiind deschisă de Preşedinţie.Administraţia Prezidenţială are în acest moment în gestiune 46 de automobile pentru care solicită servicii de reparaţii şi întreţinere în cursul anului 2016, dintre care 21 de autoturisme marca Opel, 13 autoturisme marca Dacia Logan şi 12 autoturisme marca Mercedes, potrivit caietului de sarcini ataşat licitaţiei.Acestea nu sunt singurele automobile din parcul auto, numărul total fiind mai mare la începutul anului trecut, potrivit unei licitaţii privind vânzarea poliţelor RCA. Astfel, în actuala licitaţie, pentru reparaţiile automobilelor, nu au fost incluse alte 10 automobile Mercedes.Licitaţia deschisă de către Administraţia Prezidenţială se referă las servicii de întreţinere şi reparare pentru aceste 46 de autoturisme, valoarea estimată a contractului fiind de 241.935 de lei, fără TVA (290.322 de lei cu TVA).

Astfel, suma de 174.193 de lei, cu TVA, va fi cheltuită pentru cele 21 de autoturisme Opel, 48.386 de lei, cu TVA, pentru cele 13 autoturisme Dacia şi 67.741 de lei, cu TVA, pentru cele 12 autoturisme Mercedes.Licitaţia a fost deschisă la finalul lunii decembrie 2015, ofertele urmând a fi analizate pe 11 ianuarie şi atribuite pe baza criteriului de cel mai scăzut preţ. Contractul va fi achitat exclusiv din fonduri bugetare, la dispoziţia Administraţiei Prezidenţiale.Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pentru anul 2016 va fi de 56,3 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de anul 2015. Au fost reduse cheltuielile pentru deplasări externe, însă mărite fondurile pentru salarii, reparaţii ale Palatului Cotroceni şi maşini.Potrivit bugetului pe anul 2016, Preşedinţia va beneficia de fonduri de 2,7 milioane de lei pentru achiziţionarea de autoturisme şi întreţinerea şi reparaţiile maşinilor din dotare, suma fiind de 5 ori mai mare decât în 2015.