Doi pakistanezi și un sirian au fost răniți duminică seara după ce au fost atacați în centrul orașului german Koln de grupuri de indivizi neidentificați, transmit agențiile AFP și Reuters. Conform unei publicații locale, atacatorii ar fi membri ai unor grupuri de rockeri și de huligani, care s-au coordonat pe Facebook pentru a porni o ‘vânătoare’ de străini. Potrivit poliției, circa 20 de persoane organizate într-un grup au atacat duminică seară șase pakistanezi, rănind doi dintre ei, iar într-un incident separat petrecut câteva minute mai târziu alți cinci indivizi au atacat și rănit un sirian. Aceste atacuri par a fi o replică la agresiunile sexuale și tâlhăriile cărora le-au căzut victime sute de femei și fete în noaptea de Anul Nou în centrul orașului Koln, în condițiile în care poliția a confirmat că unii dintre autorii acelor agresiuni sunt migranți proveniți din țări arabe și nord-africane. Între timp, numărul plângerilor depuse pentru agresiunile din acea noapte a ajuns la circa 600. Fapte similare de mai mică anvergură s-au petrecut tot atunci și în alte orașe germane, precum Stuttgart și Hamburg, dar și în alte țări, respectiv Elveția, Suedia și Finlanda.