Columbia a decis efectuarea de bombardamente aeriene împotriva bandelor criminale

 

Columbia a decis să folosească ”întreaga forță a statului”, inclusiv bombardamente aeriene, împotriva principalelor bande criminale din țară, potrivit unor responsabili columbieni, relatează vineri AFP.

Ministrul columbian al apărării, Luis Carlos Villegas, a anunțat joi adoptarea unei directive ce permite ”folosirea întregii forțe a statului, fără excepție, împotriva tuturor grupurilor armate organizate sau a grupurilor care au o capacitate ostilă importantă”.

Surse apropiate guvernului au precizat că folosirea forței statului, în baza dreptului internațional, include printre altele ”operațiuni ale unui atac aerian”.

Președintele columbian, Juan Manuel Santos, care a lansat o adevărată cruciadă împotriva bandelor înarmate, a declarat într-un interviu recent pentru AFP, că, ”dacă legislația îi permite”, va ordona bombardamente aeriene pentru a pune capăt bandelor.

Această nouă strategie intră în vigoare începând de joi împotriva celor trei principale bande criminale din Columbia: Clan Usuga, Los Pelusos și Los Puntilleros. El sunt considerate oficial drept ”grupuri armate organizate”, deoarece dispun de campamente, arme grele și uniforme.