Ivan, Vătăjelu, Bancu și Mateiu sunt foarte aproape de Steaua. Mihai Rotaru şi Gigi Becali au bătut palma, iar patronul oltenilor i-a anunţat pe jucători de acest lucru. Cazaţi la un hotel din Bucureşti – marţi dimineaţă urmează să plece spre Turcia, în primul stagiu de pregătire -, jucătorii lui CS U Craiova au avut surpriza să primească în această seară, aproape de ora 22:00, vizita omului cu bani de la echipă. Mihai Rotaru le-a transmis fotbaliştilor mai sus menţionaţi că s-a înţeles cu omologul de la Steaua în privinţa transferului lor sub comanda lui Reghecampf, anunţă Gazeta Sporturilor.