Patriarhia Română susţine că, în cazul Bodnariu, rolul familiei trebuie să rămână prioritar în creşterea copiilor şi consideră că o analiză obiectivă a autorităţilor din Norvegia ar putea duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut. „Patriarhia Română a luat act cu îngrijorare de situaţia critică în care se află familia Bodnariu din Norvegia din cauza separării forţate a celor cinci copii de părinţii lor, în urma deciziei autorităţilor locale norvegiene. Considerăm că, independent de motivele legale invocate de autorităţi, rolul părinţilor, respectiv al familiei, trebuie să rămână prioritar în creşterea şi educarea copiilor, fapt care nu exclude cooperarea cu statul”, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri.Potrivit sursei citate, o analiză obiectivă a cazului familiei Bodnariu de către factorii responsabili din Norvegia ar puta duce la reintegrarea firească a celor cinci copii în familia în care s-au născut şi au crescut.”Biserica susţine permanent familia ca fiind cadrul natural pentru naşterea, creşterea şi educarea copiilor în spiritul valorilor fundamentale pentru cultura şi civilizaţia europeană de sorginte creştină”, a precizat Patriarhia Română.Premierul Dacian Cioloş a scris, marţi, pe Facebook, că este preocupat de situaţia familiei Bodnariu, despre care spune că este „foarte delicată” şi „complexă”, precizând că autorităţile române ţin legătura constant cu cele norvegiene, având ca prioritate interesul copiilor.Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a arătat, tot pe Facebook, că urmăreşte cu atenţie cazul familiei Bodnariu şi că susţine eforturile autorităţilor române şi ale Guvernului de a asigura respectarea drepturilor omului pentru cetăţenii români, oriunde s-ar afla ei.Potrivit unor surse oficiale, autorităţile române nu au avut acces la dosarul copiilor Bodnariu pentru că a aceştia nu aveau cetăţenie română, copiii obţinând şi cetăţenia română abia la mijlocul lunii decembrie 2015, prin demersuri demarate în 8 decembrie în procedură de urgenţă de Ambasada română de la Oslo. Aceleaşi surse susţin că autorităţile române speră să aibă acces la dosar după întâlnirea de miercuri a ambasadorului român în Norvegia cu reprezentantul Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale.Mii de persoane au protestat sâmbătă la Bucureşti şi în ţară, dar şi în faţa ambasadelor Norvegiei din Statele Unite, Canada, Irlanda, Spania, Marea Britanie şi Danemarca, în semn de susţinere a familiei Bodnariu.Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.La solicitarea MAE, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părţii norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România. Întreaga documentaţie pusă la dispoziţie de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgenţă, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităţilor norvegiene relevante (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, Serviciul local de Protecţie a Copilului), precum şi avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanţelor locale.O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenţionează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18-22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu.