ncepând de vineri, 15 ianuarie, la Iași intră în vigoare o serie de măsuri menite să conducă la decongestionarea traficului auto în mai multe intersecții din municipiu. Măsurile au fost aprobate în cadrul ședinței din această săptămână a Comisiei municipale de circulație, ele având la bază nemulțumirile exprimate în ultimul timp de conducătorii auto, care s-au plâns în sesizările înaintate în ultimul timp de aceștia pe adresa Primăriei de disfuncționalități majore în funcționarea semafoarelor din principalele intersecții din oraș. Astfel, după cum a anunțat primarul interimar Mihai Chirica, într-o conferință de presă, desfășurată la Palatul Roznovanu, municipalitatea va aplica măsuri de descongestionare a traficului în zona intersecţiei Pasajul Octav Băncilă – str. Păcurari, prin adaptarea timpilor de semaforizare. Modificările vor fi testate în acest weekend, urmând ca începând de luni, 18 ianuarie, intersecţia să funcţioneze după noii parametri. ”Există o solicitare foarte mare, în special după ora 8.00, pentru virarea spre stânga dinspre zona centrală către zona Alexandru cel Bun – Dacia, iar acest lucru se petrecea într-o intersecţie semaforizată în doi timpi, în care virajul spre Dacia se făcea într-un interval de doar 10 secunde, perioadă în care nu treceau mai mult de patru, cinci autoturisme. Practic, într-un ciclu total al intersecţiei, de circa 110 secunde, se adunau maxim zece autoturisme, toate cu solicitarea de a face viraj spre stânga, dinspre Păcurari – Centru”, a precizat edilul. Conform analizelor făcute de membrii Comisiei municipal de circulație a reieşit că prioritară este circulaţia dinspre Păcurari către Centru, cu cel mai mare angajament de trafic. O parte din maşini, în proporţie de circa 10%, fac şi virajul spre dreapta, pe Pasaj. Prioritară este şi circulaţia dinspre Centru spre Păcurari, dar un număr mai mare de maşini fac viraj de stânga, spre Dacia, decât maşinile care intenţionează să facă viraj de dreapta, dinspre Păcurari către Dacia. ”Prin urmare, am decis să facem o intersecţie în trei timpi. Astfel, timpul principal va fi cel pe direcţia dinspre Păcurari spre Centru, cu posibilitate de viraj spre dreapta, spre zona Dacia, dar fără verde intermitent, pentru că face un blocaj interminabil asupra maşinilor care se aliniază şi vor să facă dreapta. Acest timp va fi de minim 50 de secunde, la care se adaugă șase secunde de galben necesare degajării intersecţiei. Timpul doi, cel care creează fluxul de circulaţie dinspre Dacia către Păcurari, cu o durată iniţială de 32 de secunde, care lăsa șapte secunde neocupate de cerere de maşini, va fi diminuat la 25 de secunde, plus 6 secunde de galben. Noutatea va fi durata timpului trei, care defineşte virajul de stânga dinspre Centru către Alexandru cel Bun – Dacia, durată ce va fi stabilită la 25 de secunde, plus șase secunde de galben. Pentru cei care vin dinspre Păcurari – Centru spre Păcurari capăt, pe prima bandă, în dreptul trecerii de pietoni avem un semafor suplimentar care creează culoarea verde pentru pietoni la comandă. Astfel, pietonii vor putea traversa intersecţia în 22 de secunde, dar doar după ce întreaga intersecţie îşi încheie ciclul de cel puţin 75 de secunde. Pentru a proteja autovehiculele care vor circula pe prima bandă cu verde intermitent vor fi montate limitatoare de bandă pe dunga continuă. Cred că în felul acesta vom reuşi să facem intersecţia mult mai funcţională”, a declarat primarul. De asemenea, a mai spus acesta, vor fi făcute modificări şi în timpii de semaforizare ai intersecţiei str. Petru Poni – șos. Păcurari – str. Niciman, în aşa fel încât fluxul de circulaţie dinspre Centru spre capătul Păcurariului să se desfăşoare în condiţii optime. (E.M.)