România se prezintă ca destinație turistică la Madrid, la Târgul internațional FITUR

Autoritatea Națională pentru Turism va participa, în perioada 20 – 24 ianuarie 2016, la cea de-a 36-a ediție a Târgului internațional de turism FITUR (Feria Internacional de Turismo) ce se va desfășura în capitala Regatului Spaniei, la Madrid. În cadrul strategiei de promovare a turismului românesc, piața spaniolă reprezintă o piață prioritară. Cifrele privind numărul sosirilor vizitatorilor spanioli sau al înnoptărilor în unitățile de cazare din România clasează Spania în topul primelor 10 țări emițătoare de turiști, se arată într-un comunicat al ANT, remis marți AGERPRES. În cadrul FITUR, România va participa cu un stand de 178,5 mp iar 24 de agenții de turism, consilii județene și asociații de turism din țară vor promova atracțiile turistice ale României. Actuala ediție a FITUR înregistrează un nou record de participare, cu 9.500 de companii din 165 de țări și regiuni, precum și cu aproape 60.000 de metri pătrați de spațiu expozițional, conform datelor publicate pe site-ul manifestării. Numărul titularilor de stand este în creștere cu 3% în timp ce numărul vizitatorilor este estimat să crească la 222.555. FITUR este cea mai importantă manifestare expozițională dedicată turismului din Regatul Spaniei. Târgul reunește participarea specialiștilor din domeniul turismului mondial, reprezentând organisme naționale, regionale și locale de turism, asociații profesionale, turoperatori și agenții de turism, companii aeriene, firme de închirieri auto, societăți de transport feroviar, rutier sau naval, lanțuri hoteliere, camping-uri și alte structuri de cazare, parcuri de distracții si alte companii specializate în petrecerea timpului liber, organizații turistice străine. Potrivit reprezentanților ANT, FITUR este salonul de referință spaniol în domeniul turismului în general, care permite profesioniștilor din turism să se întâlnească, să schimbe contacte și idei de marketing, să genereze oportunități de afaceri și să se pună la curent cu evoluțiile pieței internaționale de turism pentru a genera direcțiile ulterioare de acțiuni de marketing și vânzări, apreciază reprezentanții ANT. FITUR beneficiază și de o vizibilitate mediatică importantă. În ultimul an, organizatorii au transmis date despre FITUR la peste 50 milioane de persoane prin rețelele de socializare, manifestarea bucurându-se de colaborarea a peste 200 bloggeri de turism acreditați.