Prim-ministrul desemnat Pavel Filip a avut consultări cu un grup de parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova. În cadrul întrevederii aceștia au făcut un schimb de opinii asupra priorităților urgente de politici și reforme și au accentuat necesitatea unor acțiuni neîntîrziate în vederea soluționării problemelor în domeniile economic, social și de guvernanță, relatează MOLDPRES.Candidatul desemnat de șeful statului pentru funcția de Premier a avut consultări cu toate segmentele importante ale societății, cu privire la prioritățile de guvernare. Pînă la această oră, Pavel Filip a avut întrevederi cu patronatele și sindicatele, cu mediul academic și cu reprezentanții societății civile, precum și cu deputații din Legislativul Republicii Moldova, membri ai majorității parlamentare. Dialogurile au avut ca scop demararea unei colaborări eficiente între părțile menționate, inclusiv pentru concretizarea Planului de guvernare.“Contez pe o stabilitate politică pe termen lung și am de gînd să construiesc un Guvern echilibrat. Am de gînd să mergem înainte prin acțiuni și prin realizări, nu prin populisme. Doar prin realizări imediate mai este posibil să recîștigăm încrederea oamenilor”, a declarat Pavel Filip.În viziunea Premierului desemnat, Guvernul trebuie să se concentreze de urgență pentru realizarea a patru obiective imediate – să asigure o stabilitate economică și financiară a statului, să asigure protecția imediată a cetățenilor, prin măsuri sociale și prin creșterea încrederii în instituțiile de ordine, să reia negocierile cu partenerii internaționali și să realizeze măsurile din Acordul de Asociere cu UE.Filip a anunțat că se pregătește să solicite la sfîrșitul acestei săptămîni votul de încredere, în Parlament. Pe 15 ianuarie şeful statului Nicolae Timofti a semnat un decret prin care ministrul în exercițiu al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip, a fost desemnat în calitate de candidat la funcția de Prim-ministru.Conform hotărîrii Curții Constituționale, dacă pînă la 29 ianuarie nu va fi învestit un nou Guvern, Parlamentul R. Moldova va fi dizolvat şi vor fi anunţate alegeri anticipate.