Iranul și China au decis să stabilească relații strategice pe termen lung, a anunțat sâmbătă președintele iranian Hassan Rohani, în contextul vizitei oficiale la Teheran a omologului său chinez Xi Jinping. Această vizită, prima a unui președinte chinez în Iran în ultimii 14 ani, intervine la o săptămână după intrarea în vigoare a acordului nuclear încheiat între Teheran și marile puteri, între care și China, și după ce mai multe țări au ridicat sancțiunile împotriva republicii islamice, notează AFP. În ultimii ani, China a menținut legături strânse cu Iranul în domeniile economic și comercial, dar ridicarea sancțiunilor va permite dezvoltarea acestor relații. ‘Am discutat astăzi relațiile strategice dintre cele două țări și redactarea documentului extins (de cooperare) pe 25 de ani’, a declarat Rohani, în timpul unei conferințe de presă comune cu Xi Jinping, potrivit relatării agenției citate. China este un important partener al Iranului. Beijingul este primul client al petrolului iranian și schimburile comerciale dintre cele două state au atins 52 de miliarde de dolari în 2014. Potrivit presei iraniene, 36% din comerțul exterior al Iranului este realizat cu China. În total, 17 documente, în special pentru cooperarea în domeniul nuclear, au fost semnate cu prilejul acestei vizite. ‘Vizita președintelui chinez este istorică și o nouă pagină se deschide în relațiile dintre cele două țări’, a mai declarat Rohani. ‘Noi avem o largă înțelegere în toate domeniile, în relațiile bilaterale, în problemele regionale și internaționale, și am decis construirea relațiilor pe baza unui parteneriat (…) strategic’, a subliniat la rândul său președintele chinez, conform aceleiași surse. ‘Iranul este un partener important al Chinei în Orientul Mijlociu și cele două țări au decis să-și întărească nivelul relației lor’, a adăugat Xi Jinping. Președintele chinez este însoțit în această vizită de trei vicepremieri și șase miniștri, dar și de o importantă delegație economică. El urmează să se întâlnească în cursul zilei cu liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.