Anasonul, ca plantă medicinală, este utilizat frecvent în colicile abdominale

Anasonul (Pimpinella Anisum), denumit popular anison, badean, aparține familiei Umbeliferae, înrudit fiind cu pătrunjelul, morcovul, feniculul și păstârnacul. Este o plantă anuală, aromatică, erbacee, originară din Orientul Apropiat de unde s-a răspândit de jur împrejurul Mediteranei și apoi în toată Europa, fiind considerată drept planta aromatică (condiment) cea mai prețioasă. Tulpina este dreaptă, striată, ramificată în partea superioară, terminându-se cu inflorescențe, poate atinge o înălțime de 60-80 cm. Frunzele, puține și rare, cele de la bază sunt ovale, cu margini zimțate, iar cele din partea superioară a tulpinii se divizează în fâșii înguste. Înflorește în lunile iunie-august. Florile mici și albe sunt dispuse în umbrele dense. Fructele (semințele) cenușii aromate au un gust ușor dulce și pot fi culese de la sfârșitul lunii august până la sfârșitul lunii septembrie. Acestea au dimensiunea de 3-5 mm, o formă aproximativ ovoidală, mai subțire la unul din poli, au un miros caracteristic, plăcut, aromat. Semințele au până la 6% ulei esențial, iar acesta conține până la 90% anetol (un compus organic folosit frecvent ca aromă naturală și component principal al uleiului eteric extras din plante), care îi conferă plantei aroma tipică. Alți compuși care se regăsesc in compoziția semințelor: cumarinele, flavonoidele și sterolii. Principalii componenți ai anasonului sunt: vitamina A, complexul B (B1—B6), săruri minerale — calciu, fosfor, potasiu, sulf, fier — esență aromatică, aldehida anisică, lipide, protide, zaharuri, amidon, anetol (componentul principal al uleiului volatil), colina, cetonele, potrivit site-ului sanatatecuplante.ro. De la anason se folosesc în scop medicinal semințe, care sunt folosite și în industria alimentară ca aromatizant. Are o istorie de utilizare ca și condiment sau parfum, fiind cultivat în Egipt timp de cel puțin 4.000 de ani. Anasonul este utilizat pe scară largă ca aromă în toate categoriile de produse alimentare, precum săpun, creme, parfumuri, inclusiv lichioruri, produse lactate, gelatine, budinci și bomboane. Anasonul, ca plantă medicinală, este utilizat frecvent în colicile abdominale, inclusiv la copii. Pentru calmarea colicilor la sugari se prepară o infuzie mai slabă. La copiii peste 5-6 ani, dozele sunt asemănătoare cu ale adulților. Uleiul de anason a fost utilizat pentru tratamentul păduchilor, scabiei și psoriazisului, potrivit drugs.com. De asemenea, ceaiul din semințe de anason are diverse proprietăți: tonic, antispasmodic, diuretic, vermifug, emenagog, galactogen. El este indicat în astenie, reumatism, migrenă, amețeală, vomă psihogenă, dureri gastrice, digestii lente, flatulență, spasme intestinale, menstre insuficiente și dureroase. Are și un efect slab laxativ. Cercetările arată beneficiile în utilizarea anasonului ca expectorant sau ca antimicrobian, folosit în cazul tusei (astm, tuse convulsivă). Uleiul de anason funcționează ca un expectorant, prin urmare, fiind utilizat ca ingredient în siropuri de tuse și pastile. Pentru capacitatea sa de a reduce balonarea este folosit, în prezent, mai ales în pediatrie. În doze mari, este folosit ca un antispastic și un antiseptic. Sub formă de infuzie se folosește pentru stimularea poftei de mâncare. Pentru stimularea secreției lactate la mamele care alăptează se poate folosi o infuzie preparată din anason în amestec cu chimen sau fenicul. Ceaiurile nu se păstrează mai mult de o zi, iar administrarea îndelungată nu este de dorit. Nu este indicat în gastrite, ulcer gastric și duodenal. În doze prea mari, uleiul volatil poate să ducă la apariția unor manifestări toxice concretizate inițial prin fenomene de paralizie musculară, tremor, stare de euforie sau somnolență. Nu este recomandabil în sarcină sau luat împreună cu suplimente cu fier potrivit herbal-supplement-resource.com. Poate produce sensibilizare la soare, deci se recomandă evitarea lui pe timpul expunerii la soare. Folosirea uleiul de anason nu este lipsită de efecte secundare, astfel cantități mari ingerate pot provoca greață și vărsături, convulsii și chiar edem pulmonar.