Siria: 22 de morți în atacuri sinucigașe cu bombă contra armatei, în centrul țării

Cel puțin 22 de persoane, printre care doi ofițeri, au fost ucise și peste 100 rănite, marți, într-un dublu atentat sinucigaș asupra pozițiilor armatei la Homs, în centrul Siriei, a anunțat postul public de televiziune sirian, transmit AFP și Reuters. Mai multe persoane rănite se află în stare gravă. Atentatele au fost comise de doi atacatori sinucigași, aflați într-un automobil care a ajuns la barajul militar din cartierul Zahra din Homs, ținta mai multor atacuri sângeroase în ultimele luni. Unul dintre atacatori a ieșit din mașină înainte ca cel de-al doilea să se arunce în aer în interiorul vehiculului. El a declanșat încărcătura explozivă la scurt timp după prima deflagrație, a precizat guvernatorul de Homs, Talal Barazi. Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO, organizație neguvernamentală cu sediul la Londra), a menționat un bilanț de 21 de morți, printre care 13 membri ai forțelor regimului. Potrivit directorului OSDO, Rami Abdel Rahmane, atacatorul-kamikaze care coborâse din mașină purta o uniformă militară. O mare parte a provinciei Homs se află sub controlul insurgenților, în special membri ai Frontului Al-Nosra, în nord, și ai grupării Statul Islamic, în est, unde se află orașul antic Palmira.