Asociație producători de legume-fructe: Dacă Olanda vrea să ne ajute, să ne ofere tehnologia la dobânzile de acolo și ne revenim într-un an

România deține capacitate, sol fertil și tradiție în cultivarea fructelor și legumelor, însă a rămas la nivelul anilor ’90 din punct de vedere tehnologic, a apreciat, luni, președintele Asociației Producătorilor de Legume și Fructe din România, Vlad Gheorghe. Cu toate acestea, spune Gheorghe, „producem și concurăm piața”, chiar și în aceste condiții empirice. „Potențialul României este inestimabil și nu doar datorită solului fertil, ci și a calității factorului uman. Noi avem experiență pe care am demonstrat-o până în 1989, când aveam 3.000 de hectare de sere și eram prezenți în toate țările europene și din Balcani. Empiric, producem și concurăm piața, dar am fost lăsați de izbeliște în privința concurenței neloiale, chipurile din țările intra-comunitare, dar, de fapt, există Turcia, care introduce prin Bulgaria. Din păcate, la noi, factorul cercetării a fost întrerupt 25 de ani, iar, dacă nu se dorește ca domeniul cercetării să își arată adevăratele merite și contribuția pe care a avut-o în experiența anterioară, vom sta la mâna oricărei tehnologii”, a spus acesta. Declarațiile președintelui asociației de producători au fost făcute la Piața de Gros „Abundia”, unde acesta a fost participat la lansarea Caravanei privind asocierea fermierilor din sectorul horticol, organizată de Ambasada Olandei la București. În opinia lui Vlad Gheorghe, inițiativa Olandei de a prezenta tehnologiile și asocierea sunt „binevenite și lăudabile”, dacă se creează un parteneriat corect în care producătorii români să poată cumpăra tehnologie la dobânzile percepute de băncile olandeze. „Olanda trebuie să înțeleagă că avem potențial științific, avem destui doctori docenți în ale agriculturii, dar nu avem din punct de vedere tehnic, adică cercetarea nu a produs tehnic, ca să fie în top cu ultimele tehnologii. Ei vor să își vândă tehnologia, iar noi suntem de acord să o cumpăram, dar să ne creeze condiții să o cumpăram la dobânda băncilor din Olanda și atunci suntem competitivi cu cine vor ei pe piață. Într-adevăr, Olanda deține tehnologie ultramodernă pentru spații protejate, iar ca aplicare la nivelul României nu ne dorim, ca producători, decât o finanțare corectă, pentru că un hectar de seră înseamnă 1 — 1,2 milioane de euro investiții. Care dintre bănci ar putea sa finanțeze un modul de 25 de hectare, în condițiile în care rentabilitatea lui se amortizează în trei ani? Nu cred că vreuna dintre bănci ar fi un partener loial care să îți dea o facilitate fiscală fără garanții și gajuri la 25 de milioane euro investiție. (…) Dacă vor să ne ajute într-adevăr, să ofere tehnologia pe care o dețin la dobânda băncii din Olanda și vă demonstrez practic că România își revine într-un an. Nouă ne trebuie construcția și noi putem plăti în producție, iar dacă ne valorifică și producția este un dublu avantaj”, a explicat Gheorghe. Ambasada Olandei la București organizează, în perioada 1 — 4 februarie 2016, Caravana „Importanța asocierii pentru succesul de piață al fermierilor din sectorul horticol”, care se va desfășura în patru zone de referință pentru sector, respectiv în București, Ruse (Bulgaria), Tecuci și Iași. Experții olandezi vor împărtăși fermierilor români experiența lor în acest sector și rolul asocierii producătorilor agricoli.