Camera a cheltuit cu deputații anul trecut aproape 102 milioane de lei

Camera inferioară a Parlamentului a cheltuit cu deputații aproape 102 milioane de lei, anul trecut. Potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei, cheltuielile cu deputații în anul 2015 au fost de 101.747.893 de lei. Cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat în luna decembrie, acestea cifrându-se la aproape 9,4 milioane de lei. În primele șase luni ale anului trecut, cheltuielile s-au ridicat la peste 51 de milioane de lei. Astfel, în ianuarie, Camera Deputaților a cheltuit cu aleșii 7.713.272 de lei, în februarie — 8.602.084 de lei, în martie — 8.795.935 de lei, în aprilie — 8.617.396 de lei, în mai — 8.558.791 de lei, iar în iunie — 8.815.065 de lei. Din iulie până în decembrie 2015, cheltuielile Camerei cu aleșii au fost mai mici ca în primele șase luni ale anului trecut. În iulie 2015, Camera inferioară a Legislativului a cheltuit cu deputații 7.495.472 de lei, în august — 7.480.861 de lei, în septembrie — 8.637.257 de lei, în octombrie — 8.959.121 de lei, în noiembrie — 8.691.422 de lei, iar în decembrie — 9.381.217 de lei. Cheltuielile cu deputații reprezintă veniturile, diurna pentru deplasarea la Palatul Parlamentului și în circumscripțiile electorale, cazarea, transportul, telefonia mobilă, salariile personalului angajat în cadrul birourilor parlamentare, bunuri și servicii tot pentru birourile parlamentare și deplasările în străinătate. Anul trecut deputații au avut venituri totale de 23.256.912 de lei. Pentru diurna privind deplasarea aleșilor la Palatul Parlamentului și în circumscripțiile electorale, Camera Deputaților a cheltuit 6.367.690 de lei, iar pentru cazare, din ianuarie până în decembrie, cheltuielile au fost de 15.306.409 de lei, pentru transport — 5.588.308 de lei, pentru telefonia mobilă — 372.261 de lei. În decembrie anul trecut s-a stabilit că parlamentarii nu mai beneficiază de autoturism pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului, ci de o sumă forfetară alocată acoperirii cheltuielilor pe transport în teritoriu. Această sumă este stabilită prin hotărâre a conducerii celor două Camere ale Parlamentului. Cheltuielile pentru salariile personalului angajat în birourile parlamentare și pentru bunuri și servicii pentru birourile deputaților au fost, în 2015, de 48.355.703 de lei. Cele 169 de deplasări ale deputaților în străinătate realizate anul trecut au costat 2.500.610 de lei. Participarea a patru persoane din partea Parlamentului la cea de-a 132—a Adunare a Uniunii Interparlamentare și reuniunile asociate din aprilie în Vietnam a fost cea mai costisitoare deplasare în străinătate, conform datelor de pe site-ul Camerei. Cele nouă zile de deplasare au costat peste 121.000 de lei. Vizita oficială în Canada de șase zile a președintelui Camerei, Valeriu Zgonea, realizată în luna martie împreună cu o delegație parlamentară (trei persoane) a costat 93.086 de lei. O deplasare costisitoare a fost și cea privind participarea a patru persoane la Summit-ul global al femeilor din Parlamente 2015 care a avut loc în Mexic. Cele șase zile de delegație au costat 89.398 de lei. Deplasarea președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în perioada 26-30 octombrie la Parlamentary Intelligence-Security din SUA alături de alți doi parlamentari a costat 79.092 de lei. Tot o deplasare cu cheltuieli mari a fost participarea a opt persoane, timp de șase zile, în Franța, la cea de-a doua parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Costurile s-au ridicat la 77.453 de lei. Pentru participarea, în septembrie, la reuniunea de toamnă a Adunării parlamentare a OSCE care a avut loc în Mongolia, la Ulan Bator, s-au cheltuit 55.365 de lei. Doi deputați au mers în această deplasare externă de cinci zile. Situația publicată pe site-ului Camerei Deputaților relevă că deputații nu au realizat nicio deplasare externă în lunile iulie și august ale anului trecut. Camera numără în prezent 382 de deputați. Deputații și-au început mandatul în decembrie 2012, lună în care cheltuielile Camerei cu aleșii au fost de peste două milioane de lei. În 2013, Camera inferioară a Parlamentului a cheltuit cu deputații aproape 107 milioane de lei, iar în 2014 aproximativ 102 milioane de lei. Astfel, cheltuielile deputaților în trei ani de mandat se ridică la aproape 313 milioane de lei.