Tabără de creație pentru artiștii plastici, deschisă la cabana Pralea sub genericul ”Iarnă la munte”

Un număr de 17 pictori, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, s-au reunit luni la cabana de vânătoare Pralea din județul Bacău pentru a pune pe pânză timp de o săptămână, în cadrul primei ediții a Taberei „Iarnă la munte”, creații ce le vor fi inspirate de frumoasa zonă muntoasă de pe Valea Trotușului. Participanții sunt nume consacrate ale artei plastice românești, între care Ilie Boca, Zamfira Bârzu, Felix Aftene, Manuel Mănăstireanu, Bogdan Teodorescu, Vasile Craita-Mândra, Aurel Stanciu, Ștefan Pristavu, Ștefan Suditu, Dumitru Macovei, Carmen Poenaru, Silvia Tiperciuc, Mariana Popa ori Dionis Pușcuta. Alături de acești plasticieni au fost invitați și trei creatori de fotografie artistică, Ovidiu Ungureanu, Ciprian Pricop și Vlad Onescu. ,,Sunt extrem de fericit că pornește un proiect pe care mi-l doream de mult pentru mine și colegii mei, acela de a fi prezenți întro zonă muntoasă, poate în cea mai puțin umblată nu numai de plasticieni, ci chiar de turiștii obișnuiți cu drumețiile și, deci, constituind o sursă de inspirație cu multe elemente de inedit. Avem condiții foarte bune de cazare, vremea este bună, așa că am trecut încă de astăzi la lucru”, a declarat, pentru AGERPRES, pictorul Ilie Boca, care la cei 81 de ani ai săi este încă „elementul pulsator” al plasticienilor români. La finalul evenimentul plastic de la Pralea va fi deschisă la Galeriile UAP din Bacău o expoziție ce va reuni lucrările realizate în cursul Taberei de iarnă. „Ulterior, intenționăm să edităm și un album de artă pe aceeași temă, dar și un documentar artistic al ineditei, pentru România, Tabere de iarnă”, a precizat, pentru AGERPRES, Dionis Pușcuță, președintele filialei băcăuane a UAP.