Populația României a scăzut în decembrie 2015, cu 6.270 de persoane, din cauza sporului natural negativ, în timp ce numărul căsătoriilor a fost cu 1.002 mai mare comparativ cu cel consemnat în aceeași lună din anul precedent, potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri. La nivelul lunii decembrie 2015, sporul natural a fost negativ (6.270 persoane), la fel ca în luna decembrie 2014, când acesta a fost de 9.749 de persoane. De asemenea, numărul născuților-vii a fost mai mare cu 3.592, în ultima lună din anul anterior, față de decembrie 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 113 mai mare. În plus, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 39 mai mic în luna decembrie 2015, decât cel înregistrat în luna decembrie 2014. Conform INS, numărul căsătoriilor a fost, în luna decembrie 2015, cu 1.002 mai mare decât în aceeași lună din anul precedent. În același timp, prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 643 mai multe divorțuri în luna decembrie 2015, decât în luna decembrie 2014. În ceea ce privește datele din decembrie 2015, comparativ cu noiembrie 2015, statistica INS relevă faptul că numărul nașterilor a crescut cu 2.774, până la 17.212. Pe de altă parte, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna decembrie a fost de 23.482, cu 1.793 mai multe decât în luna noiembrie 2015. Tot în decembrie 2015, sporul natural a fost negativ 6.270 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna decembrie a fost de 94, în scădere cu 18 față de luna noiembrie 2015 (112 decedați sub un an). La oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în luna decembrie, 5.253 căsătorii, cu 584 mai puține decât în luna noiembrie 2015. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.756, cu 120 mai puține decât în luna anterioară.