Dragnea spune că a explicat și pe Facebook ce înseamnă proiectul legii toleranței

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că a explicat și pe pagina sa de socializare ce presupune exact Legea toleranței. El a adăugat că acest act normativ a fost denumit în mod nedrept „Legea defăimării”. „Mi-era foarte greu să răspund la 3.000 de comentarii. Cred că mult mai important este să prezint care este de fapt realitatea. Cred că cel mai important este să arăt că acele critici nu au fundament și nu pot arăta asta decât prin modul în care este prezentată legea”, a precizat Dragnea, întrebat de jurnaliști de ce a șters mii de comentarii de pe Facebook referitoare la această lege. El a adăugat că a fost atent la toate reacțiile care au venit din toate mediile de când a apărut prima formă a legii în Senat. „Și le-am analizat cu atenție și am eliminat orice prevedere care putea genera temeri îndreptățite mai mult sau mai puțin, le-am eliminat fără niciun fel de ezitare, pentru că scopul acestei legi nu a fost și nu este nici pentru a limita libertatea de exprimare. Nu există nicio prevedere în lege care să limiteze libertatea de exprimare nici în presă, nici pe rețelele de socializare Au fost eliminate inclusiv amenzile. (…) S-au eliminat din categoria grupurilor sociale apartenența politică și averea. Principala țintă, principalul scop al acestei legi este să aducă ceva în plus la legislația existentă, lucru care a fost precizat și de președintele CNCD, adică să se promoveze toleranța prin educație. Dacă cineva crede că promovarea demnității umane este o atitudine comunistă, înseamnă că nu are niciun fel de idee ce s-a întâmplat în comunism când demnitatea umană era călcată în picioare. Nu există decât dorința de a promova toleranța și demnitatea umană prin educație”, a susținut președintele PSD. Dragnea a reafirmat că nu dorește ca în România să se promoveze ura de rasă, ura socială, dezbinarea socială și răzbunarea. „România este o insulă de toleranță de sute de ani (…) și vrem să rămânem în continuare așa.
Din păcate, unii n-au citit legea, s-au luat după niște aprecieri, nu au avut interes să citească legea, din cauza unei disfuncționalități — eu sunt foarte supărat — de la birocrații din Camera Deputaților. Noile amendamente n-au fost puse pe site în ziua în care au fost adoptate de Comisia juridică, n-au ajuns nici la parlamentari. Dar în zilele următoare o să tot prezentăm care este realitatea și care sunt prevederile legii”, a punctat liderul social-democraților.