O companie germană de cablaje s-a arătat interesată de a deschide o unitate de producere în R. Moldova

Compania germană Coroplast s-a arătat interesată de a deschide în R. Moldova o unitate de producere a cablajelor auto, electrice, industriale, precum și a unei game largi de produse de plastic. În acest sens, reprezentanții companiei germane au efectuat ieri o vizită de prospectare a oportunităților investiționale pe platforma zonelor economice libere din țara noastră, informează MOLDPRES.Serviciul de presă al Ministerului Economiei a precizat că reprezentanții companiei Coroplast au avut o întrevedere cu viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, care a făcut o prezentare amplă a condițiilor de activitate oferite pentru investitorii străini de R. Moldova, a avantajelor legislative existente, precum și a stimulentelor de care pot beneficia investitorii la dezvoltarea unei afaceri în ţara noastră, în cadrul ZEL-urilor.La rîndul său, reprezentantul Coroplast și-a prezentat compania şi a menţionat că aceasta activează de peste 80 de ani și este specializată în producerea sistemelor de cablare auto, electrice și industriale, avînd unități de producere în Polonia, Tunisia, China, Mexic și SUA. De asemenea, compania face parte din lista de angajatori de top din Germania şi are peste 6 mii de angajați.În final, viceministrul Economiei și-a exprimat speranța că documentarea privind oportunitățile investiționale și vizita în Republica Moldova în vederea identificării locației de producere și a partenerilor locali se va încheia cu o decizie pozitivă.