AVEM CEEA CE NU AVEM

România este condusă de la…Din acest moment, începe marea provocare. Dacă țara aceasta este condusă, poate fi un semn major de întrebare. Să fie, într-adevăr, România condusă? Așa arată o țară condusă?  O astfel de nedumerire adiacentă ne poate arunca într-o altă fundătură, atâta timp cât întrebarea cu pricina ne prinde dezbrăcați la pielea goală, surprinși în scenarită care ”ne omoară cu zile”. ”Mai marea rușinea” – ar striga unii de pe garduri, cei care joacă rolul băgătorilor de seamă. Cum să fim un așa de mândru popor, dacă nu suntem  în stare să ne alegem cel mai bun conducător?

Uite că se poate, într-o țară considerată a fi ”țara tuturor posibilităților, mai cu seamă a celor imposibile”.

Avem o patrie în care paradoxurile sunt la ele acasă. Absurdul este la el acasă. Indiferența și blazarea sunt la ele acasă. Avem o țară pe care nu ne-o dorim decât dacă acesta ne oferă ceva, dacă se poate pe gratis și din datoria ei față de noi: un loc de muncă, o casă, bani și restul nu mai contează. Așa a fost învățat, în majoritatea sa, poporul român timp de aproape 50 de ani. Și-a dorit ca alții să aibă grijă de el, să-și asume ceea ce, după 1989, a constat că el este responsabil de viața sa, cea de toate zilele, că el trebuie să obțină ceea ce altădată primea doar cu simplul gest de a cere, de a ține mâna întinsă.

Astăzi ”a avea”, prin libertatea câștigată de ”a se descurca singur”, vine să construiască demnitatea poporului român de a trăi așa cum își așterne.

În conformitate cu Constituția României din 2003, puterile statului de drept sunt: Puterea Legislativă (Parlamentul), Puterea Executivă (Președinția și Guvernul) și Puterea Judecătorească (instanțele de judecată). Aceste trei puteri sunt independente, în conformitate cu Art.1 Alin. 4, din Constituția României: ”Statul se organizează potrivit principiului separaţiei și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”.

Legislativul face legi, Executivul le aplică, Puterea judecătorească veghează la aplicarea acestora, în litera și spiritul lor. Iată cine ar trebui să ne conducă. Iată-ne conducătorii aleși de noi, cu mânuța noastră. Președintele țării, parlamentarii care, la rândul lor, votează primul ministru și guvernul acestuia, sunt cei care ar trebui să-și asume deschis responsabilitatea de a conduce în cunoștință de cauză și nu en gross. Așa a spus partidul, așa trebuie să votezi! Evident că, strategiile, programele necesită un astfel de vot politic. Dar, trebuie ca fiecare din cei ce au cerut votul public să fie mult mai prezenți în faza în care trebuie să dea seamă față de ceea ce au reușit sau nu au reușit să facă.

Cu cât DNA își va limita intervențiile pe scena politică a țării (din lipsă de clienți), cu atât vom fi mai siguri și mai liniștiți că aleșii noștri și-au făcut datoria.

Astăzi, într-o lume instabilă, într-o Europă sfârtecată de ambiții și de gafe, există și o Românie care se vede nevoită să-și explice ceea ce nu trebuie explicat, prin astfel de scenarii ce au ca subiect ”Guvernul Bruxelles-ului” plantat în Palatul Victoria.

Foarte multe zvonuri, foarte multe ”certitudini”, motivate doar de imbatabilul ”știu eu și este suficient”, ne aruncă pe mâinile străinilor, așa cum în vechime eram obligați să dăm peșcheș la Înalta Poartă, pentru a-i avea ”pe domnii ce-am pohtit”.

Alții, mai artiști în pornirile lor, mai plini de fantezie, cred că există în spatele Bucureștilor un păpușar sau mai mulți, care trag sforile, după cum le dictează interesele. Așa am rămas fără SIDEX (50.000 de salariați), așa am rămas fără ROMTELECOM, fără PETROM, fără BCR, fără tot ce altădată definea conceptul avuției naționale.

Românii sunt primii la spectacol, sunt primii la petrecere, sunt primii care ar da orice să participe la nașterea unei noi zi, în care ei să fie personaje, fie și figurante, care să umple cadru, care să-i cuprindă și pe ei, chiar și într-un colț stingher de scenă și, implicit, de fotografie.

Aveam nevoie de o Românie a noastră, de o țară în care fiecare să se simtă acasă la el și nu la altcineva.

În această Românie suntem obligați să ne privim în oglindă și să ne dăm seama că primim înapoi altfel de chipuri, chipuri străine nouă, chipuri care ne transformă în rătăciți, anxioși, pierduți timpului prezent, fără a avea deci dreptul la un timp trecut, în care povestea să aibă sens.

Avem o țară frumoasă. Avem o țară încă bogată. Ceea ce nu avem sau nu reușim să vedem, ține de poporul român conștient de ceea ce avem. Am ajuns astăzi performanța de a avea ceea ce nu avem!