Rusia a trimis avioane de luptă și elicoptere, precum și unități militare în Crimeea

Rusia a trimis în Crimeea – peninsulă ucraineană anexată în martie 2014 – unități militare, avioane de luptă și elicoptere, având în plan organizarea unor exerciții de amploare în regiune în perioada 19-25 februarie, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Aleksandr Tkaciuk, citat de postul de televiziune 112.ua.’Unități ale Flotei Rusiei cu baza la Sevastopol intenționează să desfășoare tiruri de artilerie și cu rachete în cadrul unor exerciții în perioada 19-25 februarie în Marea Neagră și Marea Azov’, ca parte a complexului de măsuri destinate pregătirii trupelor ruse în regiune, a indicat Tkaciuk într-o conferință de presă la Kiev.În ultima săptămână, potrivit acestuia, Moscova a trimis în Crimeea ‘zece avioane Il-76 cu muniție și echipament militar’, precum și 14 elicoptere. În plus, în peninsulă a fost relocat ‘încă un grup tactic de luptă’.’Acest lucru confirmă încă o dată că, în loc de destinație turistică, peninsula a devenit o bază militară a armatei ruse’, a concluzionat purtătorul de cuvânt al SBU.Rusia formează din locuitori ai regiunii Donbas ‘al treilea corp de armată’, sub comandament rusesc, care va fi desfășurat în regiunea rusă Rostov, situată în apropiere de granița cu Ucraina, declarase la 15 februarie șeful SBU, Vasili Grițak.El nu a exclus faptul ca recenta verificare inopinată a trupelor ruse de la frontiera cu Ucraina să fi fost făcută pentru o coordonare mai bună cu rebelii și soldații ruși care se află în regiunea Lugansk, fief al separatiștilor proruși.