Regizorul J.J. Abrams se va ocupa de producţia unui thriller ştiinţifico-fantastic, numit „God Particle”, producătorii precizând, de asemenea, că data lansării peliculei a fost stabilită pentru 24 februarie 2017, potrivit variety.com.Paramount, împreună cu compania deţinută de J.J. Abrams, Bad Robot Productions, se vor ocupa de producţia filmului „Particula lui Dumnezeu / God Particle”, a cărei distribuţie nu a fost încă anunţată. În 2012, atunci când proiectul peliculei a fost iniţiat de ambele companii de producţie, regizorul anunţat era Julius Onah, iar scenaristul Oren Uziel.Pelicula se petrece în viitorul apropiat şi se centrează pe o echipă de astronauţi de la bordul unei staţii spaţiale. În timp ce luptă cu disperare pentru a supravieţui, astronauţii fac o descoperire terifiantă care este un punct de turnură pentru perspectiva asupra realităţii înconjurătoare.Potrivit variety.com, în 20 de zile după lansare, „Star Wars: Trezirea forţei”, al cărui regizor şi producător este J.J. Abrams a depăşit „Avatar”, de James Cameron, înregistrând încasări de 760,5 milioane de dolari şi devenind filmul cu cele mai mari încasări din America de Nord. Pe plan global, filmul se situează acum pe locul al patrulea, cu încasări de 1,5 miliarde de dolari în întreaga lume, fără a include China. „Star Wars: Trezirea forţei”, reprezintă al şaptelea film din faimoasa franciză epică ştiinţifico-fantastică creată de George Lucas, iar acţiunea se petrece la 30 de ani distanţă de evenimentele relatate în lungmetrajul „Războiul Stelelor: Întoarcerea lui Jedi”, lansat în 1983.J.J. Abrams a produs filmul „Misiune: Imposibilă. Naţiunea secretă” şi va produce următorul film din saga Star Wars, „Star Trek Beyond”, precum şi o altă peliculă, „10 Cloverfield Lane”, infomează Variety.com.