Mircea Cărtărescu, nominalizat pentru a doua oară la Premiul Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’

mircea_cartarescu0Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost nominalizat, pentru al doilea an consecutiv, pentru Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

În 2014, marele premiu a fost obținut de scriitorul clujean Ion Mureșan. Alături de Cărtărescu, au mai fost nominalizați la Premiul Național de Poezie pentru Opera Omnia scriitorii Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu și Gabriel Chițu. Premiul, ajuns la a 23-a ediție, se acordă în fiecare an, pe 15 ianuarie, de Primăria municipiului Botoșani. Laureatul, care este ales de către un juriu condus de Nicolae Manolescu, este desemnat cetățean de onoare al municipiului Botoșani. Cărtărescu, în vârstă de 57 de ani, a debutat în 1971 cu poezii în revista România literară. El a publicat în 1980 volumul de poezii ‘Faruri, vitrine, fotografii…’, care a obținut, în același an, Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai scris ‘Poeme de amor’—1983, ‘Totul’—1985, ‘Levantul’—1990 (Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990), ‘Dragostea. Poeme (1984-1987)’—1994, ’50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu’—2003, dar și ‘Nimic. Poeme (1988-1992)’—2010.