Câinii latră, DNA trece! Nimic nu îi stă în cale, nici măcar exagerările de care, nu de puține ori, a dat dovadă, de la greșirea unor adrese și năvălirea mascaților în familii nevinovate, cu spargeri de ușă în prag de ziuă și până la ”decuparea” stenogramelor unor înregistrări ”de colecție”, pentru a dovedi nevoia de arest preventiv a celor împotriva cărora încă nu a reușit să strângă probele legale, suficiente pentru a-i demonstra vinovăția.
Laura Codruța Kovesi este ”pe cai mari”. Se simte puternică, pentru că DNA este puternic sau i se conferă această stare de nevoia de a pune ordine în societate. Este adevărat, prea eram țara tuturor nelegiuiților, fie că aceștia făceau parte din clanurile interlope ale patriei, fie că erau aleșii poporului. Prea mult s-a furat din țară pentru ca să nu existe o reacție de apărare a unor instituții plătite din bani public să ne apere de întreaga tagmă a jefuitorilor. DNA și-a asumat acest rol. DNA nu a ezitat să ia taurul de coarne, lăsând însă o dâră de îndoială în ceea ce privește atacul frontal, fără ocolișuri asupra celui care încă mai strigă în țară că el a pus-o și pe Laura Codruța Kovesi la conducerea DNA și pe restul procurorilor, care ar fi îndreptățiți să-l ia la întrebări, să-i pună la ureche, întru ascultare, fragmente din înregistrările strânse de-a lungul acelui deceniu de umilință și batjocură a poporului român. Dacă ar fi să se recurgă la oa astfel de procedură atunci s-ar comite un grav atentat la siguranţa sistemului de transmisiuni speciale, cel care deservește cu predilecție pe demnitari, cu trimitere directă, de această dată, la președintele țării. Oare președintele țării poate fi ascultat? Există vreun judecător care este abilitat să dea mandat de ascultare a telefoanelor la care vorbește președintele țării? Este adevărat, întrebarea poate fi și retorică atâta timp cât și ascultările care s-au făcut asupra plebei au fost dovedite de CCR ca fiind ilegale, în sensul că le-a făcut cineva ce nu era autorizat prin lege să le facă!
Nu trebuie să ne revoltăm. NU trebuie să mirosim în această ”șopârlă” o încercare de a arunca în aer atâți ani de cercetare penală. Trebuie doar să ne întrebăm permanent dacă ceea ce facem corespunde cerințelor unui stat de drept. Dacă putem să ascultăm și ceea ce nu este voie de ascultat. Dacă putem să anchetăm și să condamnăm folosim du-ne de metodele dictaturii, ale poliţiei politice, este adevărat mult mai practice, mult mai pragmatice, mult mai rapide în depistarea infractorilor. Acest tip de metode începe de la așezarea procurorului, reprezentatul statului, în sala de judecată, pe aceeași linie cu judecătorul, în timp ce avocați, reprezentanţii inculpaților, sunt rătăciți prin sala de judecată (de cele mai mult ori arhiplină cu cei care așteaptă la rând judecata) și până la ignorarea pe față a principiului prezumției de nevinovăție a celui acuzat, încă din faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale.
La noi, în România, actul de justiție a fost transformat într-un festival de genul ”Cântarea României”, în care ideea de spectacol nu poate fi părăsită, uneori acordându-i-se spații largi, mult mai mari decât cele revendicate de cauza judecății, a aflării adevărului, a împărăţirii dreptății. Raportări peste raportări, care ne aduc aminte de acele cincinale îndeplinite în patru ani și jumătate, vor să dicteze poporului român sentimentul că acolo se lucrează, că trebuie să păstrăm liniștea și să fim încrezători în DNA.
Poate o umbră de suspiciune să se nască tocmai din această invitație la liniște, invitație care ne aduce aminte de un alt slogan. ”Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine!” Și, am văzut cât de bine a lucrat, dar nu pentru noi!
Iată ce ce cred că nu trebuie să grăbim lucrurile, nu trebuie decât să respectăm principiile funcționării normale a statului de drept. Să fie asigurată și respetcată separația puterilor, fără ca nici una să o călărească pe cealaltă, așa cum se întâmplă acum cu puterea judecătorească care a ajuns să domine celelalte două puteri, legislativă și executivă.
Nu avem nevoie de eroi, așa cum nu avem nevoie nici de abateri de la lege, chiar dacă o anume stare de siguranţa națională s-ar crede că le-ar impune! Democrația nu poate fi salvată de excepții. Ea rezistă de sute de ani prin respectul pe care instituţiile statului de drept le acordă cetățeanului, în primul rând, e care îl apără din orice poziție și nicidecum nu-l condamnă înainte ca judecătorul să stabilească adevărul și cine se face vinovat.