În ultimii ani, Aeroportul Iași a făcut toate demersurile necesare în vederea dezvoltării și modernizării sale, o preocupare majoră fiind aceea de a crește impactul economic al aeroportului nostru asupra comunității. Pentru a face un pas în plus în acest demers, Aeroportul Iasi a invitat organizații și instituții cu activitate și atribuții în turism, în vederea realizării unei colaborări în cadrul unui CLUSTER, pentru ca in final eforturile comune să accelereze dezvoltarea turismului în Iași. Turismul este un vehicul important pentru dezvoltarea locală și regională și o industrie cu o mare diversitate în termeni de sectoare pe care le include (hoteluri, restaurante, transporturi, servicii turistice, shopping, cultură etc.). O primă intâlnire, de inițiere a clusterului de turism, este programată în data de 22 martie, de la ora 10:00, în Sala Mozart a Complexului Palas.”Investițiile privind modernizarea Aeroportului din Iași creează premisele unei clusterizări, aeroportul fiind principala cale de acces internațional, în lipsa unei infrastructuri rutiere și feroviare la standarde europene. Dezvoltarea aerogării ieșene este una spectaculoasă (în 2012 exista o singură cursă externă, iar în prezent sunt 16 curse, urmând a se lansa noi rute în curând), cu o creștere a traficului peste așteptări (381.000 de pasageri în 2015 si o estimare de 850.000 până la sfârșitul lui 2016), iar acest lucru dovedește potențialul de creștere a sectorului turism în Iași și în regiune. ”Consider că putem contribui la promovarea inițiativelor de succes din România privind dezvoltarea economică regională, prin cooperarea dintre stakeholderii diferitelor domenii de activitate, specifice sau conexe activității turistice. Odată cu dezvoltarea Aeroportului Iasi, orașul nostru este conectat cu centre culturale, economice și turistice din Europa și din întreaga lume, deschiderea de noi curse internaţionale la Iasi însemnând nu doar posibilitatea pentru ieşeni de a pleca, ci şi posibilitatea pentru străini de a veni aici. Aeroportul Iasi rămâne principalul motor de dezvoltare economica în regiune, dezvoltarea tursimului local fiind strâns legată de dezvoltarea aeroportului. Concret, cifrele de anul trecut arată o creștere a servicilor turistice locale de 40% față de 2012. Insă, la acest capitol se poate face mai mult. In plus, cele peste 1630 de monumente istorice ce fac parte din patrimoniul județului Iasi nu sunt puse în valoare într-un mod coordonat, fapt ce limitează acțiunile de promovare a acestora, precum și posibilitățile de întreținere/reabilitare”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului International Iași. (E.M.)