OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O sută de elevi ieșeni din mediul rural vor petrece gratuit o săptămână în Tabăra de la Durău

 

Tabăra se derulează în cadrul proiectului ”Împreună pentru copii!” și se desfășoară în intervalul 14-20 martie, fiind un moment mult așteptat atât de cei mici, cât și de organizatori, cei care au făcut eforturi semnificative pentru a le oferi participanților o experiență educativă complexă. Participanții sunt o sută de elevi din ciclul primar și gimnazial, din 74 de unități școlare ieșene din mediul rural, însoțiți de zece cadre didactice implicate în activitățile proiectului. Toate cheltuielile sunt asigurate prin proiect. Potrivit organizatorilor, programul taberei include activități variate: ateliere de dezvoltare personală, drumeții, karaoke, activități în parcul de aventură (unde sunt amenajate – o tiroliană,  un panou de căţărare, punţi suspendate), jocuri combinate de echilibru, coordonare şi îndemânare, dar și vizite la obiective turistice – Cetatea Neamțului, Casa Memorială „Ion Creangă” și Zimbrăria Vânători. Activitățile taberei au fost astfel concepute încât să îmbine petrecerea plăcută a timpului liber cu atingerea unor obiective educaționale: dezvoltarea capacității de interrelaționare și comunicare, dezvoltarea capacității de lucru în echipă sau dezvoltarea și stimularea activităților practice. Tabăra se va încheia cu un moment special –  prezentarea spectacolului final realizat de copii în cadrul atelierelor de lucru. Tabăra de la Durău are loc în complexul ARTED, iar pe site-ul taberei – arted.ro – va fi postat zilnic un scurt film de prezentare a activităților derulate în cadrul taberei. Activitățile organizate pe parcursul săptămânii sunt gândite astfel încât să acopere toate zilele petrecute în cadrul complexului, convingându-i pe copii să își petreacă timpul cu prietenii și colegii, să își facă prieteni noi și să petreacă cât mai mult timp în aer liber. (E.M.)