Scriitorul american George R.R. Martin, autorul romanelor din seria literară pe baza căreia este realizat serialul TV „Game of Thrones”, a confirmat ironic pe blogul său că nu el este acel George Martin care a murit marţi, după ce fanii au făcut o confuzie de nume morbidă şi hazlie. Fanii romancierului american au făcut o confuzie de nume între George R.R. Martin şi George Martin, producătorul muzical al formaţiei „The Beatles”, care a murit marţi.În timp ce mii de oameni îl omagiau cu evlavie pe adevăratul răposat, George Martin, supranumit „al cincilea Beatle”, ascultând şi fredonând melodia „Love Me Do”, numeroşi cititori care îl iubesc pe scriitorul seriei fantastice „Game of Thrones” au fost, probabil, înspăimântaţi şi întristaţi că saga nu va mai avea nicicând un final, după ce au încurcat numele scriitorului cu al producătorului muzical.Când a perceput confuzia de proporţii în jurul identităţii sale, George Martin romancierul a scris o notă oficială pe blogul personal pentru a desluşi enigma.”E deosebit de emoţionant faptul că atâţia oameni din lumea largă se gândesc la mine, că le pasă de viaţa sau, să zicem, de moartea mea, dar în această chestiune trebuie s-o iau pe urma lui Mark Twain şi să zic că zvonurile despre moartea mea au fost tare gonflate. George Martin care i-a consacrat pe cei de la The Beatles a murit. Nu eu.”, a scris George R.R Martin pe blogul său.George Martin, producătorul muzical al formaţiei The Beatles, care a contribuit la ascensiunea fulminantă a trupei rock, dar a colaborat şi cu artişti precum comediantul Peter Sellers, a decedat, marţi seară, la vârsta de 90 de ani. Sir Paul Paul McCartney şi Ringo Starr i-au adus omagii emoţionante în declaraţiile de după anunţarea decesului. În timpul carierei sale de 60 de ani în industria muzicală, George Martin a produs aproape toate discurile formaţiei The Beatles şi a mai lucrat cu Gerry & the Pacemakers, Jeff Beck, America, Cheap Trick şi alţi muzicieni.George R.R Martin l-a omagiat pe George Martin. „Oamenii îşi vor aduce aminte de el, am iubit The Beatles, iar aportul lui Martin în muzica lor merită o recunoaştere autentică.”, a scris romancierul.Între timp, George R.R Martin continuă să-şi frusteze fanii cu o nouă amânare a publicării „The Winds of Winter”, noul volum din franciza „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”. Totuşi, devansându-i ritmul scriiturii lui George R.R Martin, cel de-al şaselea sezon din serialul „Game of Thrones” se va lansa în aprilie.Încă de la lansare, „Game of Thrones” a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Anul trecut, serialul a fost cel mai căutat produs de televiziune de pe motorul de căutare Google şi cel mai dezbătut serial pe conturile reţelei de socializare Facebook din Statele Unite.Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R.R. Martin, serialul „Game of Thrones” are o acţiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice şi elementele fantastice vin în completarea acţiunii.Scriitorul George R.R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi, inclusiv în română, şi s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare pe plan mondial.