Galați: Premieră mondială a operei ”Regele Cerb”, la Teatrul Muzical ”Nae Leonard”

Teatrul Muzical ”Nae Leonard” din Galați va deschide duminică a 60-a stagiune cu premiera mondială a operei ”Regele Cerb”, libretul și regia aparținând regizorului Paolo Bosisio, iar muzica, compozitorului Angelo Inglese, ambii din Italia, a declarat vineri pentru AGERPRES directorul Liricului gălățean, Teodor Niță.

 

Potrivit acestuia, spectacolul este rezultatul unui proiect cultural european, SENSES, în valoare de peste 200.000 euro, în care au fost implicate Italia, Franța și România. SENSES (The Sensory Theatre. New transnational strategies for theatre audience building) este un proiect de cooperare europeană 2015-2017 cofinanțat de Programul Europa Creativă, obiectivele sale principale fiind implementarea unei noi strategii de alcătuire a audienței teatrale prin îmbunătățirea accesului la spectacole și prin intensificarea experienței live; amplificarea capacității sectorului cultural și creativ de a opera transnațional.

Proiectul european SENSES reprezintă o cooperare între trei țări, fiecare reprezentată de câte un oraș: România (Galați), Franța (Avignon) și Italia (Milano). Finalitatea acestuia constă în punerea în scenă a trei spectacole: două piese de teatru, una aparținând partenerilor din Franța și cealaltă — celor din Italia, și o operă — ”Regele Cerb”, cu libretul și regia aparținând regizorului italian Paolo Bosisio, muzica fiind scrisă de compozitorul italian Angelo Inglese, care va fi și dirijorul acestei producții. Fiecare dintre cele trei spectacole va fi prezentat și în celelalte două țări partenere.

În distribuția operei ”Regele Cerb” se regăsesc artiști de pe toate scenele lumii: Deramo — Denys Pivnitskyi (Ucraina), Angela — Young Ju Kim (Coreea de Sud), Tartaglia — Carmine Monaco (Italia), Clarice — Florentina Soare, Brighella—Adrian Mărginean.

Scenografia este asigurată de Domenico Francchi, coregrafia — Gabriela Gegea, asistent regie — Adrian Mărginean.

”Regele Cerb” deschide a XIII-a ediție a Festivalului Internațional Leonard (23 octombrie-4 decembrie) și, totodată, a 60-a stagiune a Liricului gălățean, înființat la 5 decembrie 1956.