Prefectura japoneză Aichi a lansat o campanie de recrutare de tineri doritori să fie ninja profesioniști pentru a promova turistic zona, relatează directmatin.fr. Persoanele majore, indiferent de naționalitate, pot aplica pentru aceste locuri de muncă până duminică, 20 martie.Nu este indispensabilă cunoașterea limbii japoneze, dar este obligatorie engleza. În plus, se cer anumite abilități. Voluntarii trebuie să „știe să facă salturi periculoase în spate, să lanseze shuriken (arme tradiționale japoneze) și să aibă cunoștințe solide de istorie medievală”, afirmă Satoshi Adachi, șeful departamentului de promovare a turismului din prefectură, în Japan Times.Chiar dacă acești luptători sunt în mod tradițional foarte discreți, este important să nu se intimideze în fața reflectoarelor și să se exprime cu ușurință fiindcă misiunea lor nu ține de latura războinică a meseriei, ci vor participa la promovarea turismului în regiunea Aichi și mai ales a castelului Nagoya.Candidații admiși vor urma o lună de antrenamente în Japonia în luna aprilie, urmând să își înceapă noua slujbă la 1 mai. Contractul oferit este pe un an, iar salariul — puțin peste 1.400 de euro pe lună, plus eventuale bonusuri. Ei trebuie să lucreze 30 de ore pe săptămână, îndeosebi în weekend-uri și în zilele de sărbătoare.Deși acești războinici legendari din Japonia medievală se regăsesc acum în filme și cărți de istorie, anul trecut a fost creat în Țara Soarelui Răsare un „consiliu ninja”, alcătuit din oameni politici și agenții de turism, având ca scop promovarea turismului în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020.